Criză de medicamente în țară. Despre aceasta a declarat șeful adjunct al Direcției municipale pentru sănătate, Boris Gîlcă.
Potrivit lui Gîlcă, majoritatea produselor farmaceutice sunt livrate în Republica Moldova prin portul din Odesa, iar rezervele de medicamente mai ajung pentru o lună.
„Anticipăm o posibilă criză de medicamente. Solicităm Guvernului și Parlamentului să permită instituțiilor medicale, în special în municipiul Chișinău, unde vom avea cea mai mare presiune, procurarea imediată prin procedură simplificată și derogare de la legislație a bunurilor care mai este posibil de le procurat”, a declarat Gîlcă.