Guvernele Olandei, Marii Britanii, Japoniei, Letoniei, Muntenegru și Coreii de Sud au recomandat cetățenilor săi să părăsească Ucraina „cât mai curând posibil” din cauza situației tensionate din această țară.
La fel și președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden a emis un avertisment pentru toți cetatenii americanii aflați în Ucraina și i-a îndemnat „să plece acum”.
“Avem de-a face cu una dintre cele mai mari armate din lume. Este o situație foarte diferită, iar lucrurile ar putea degrada rapid”, a spus acesta. În același timp, Biden a spus că SUA nu vor trimite trupe în Ucraina pentru că „dacă americanii și rușii încep să se împuște unul în altul, asta ar însemna un război mondial”.
Rusia, resinge acuzatiile si susține că vrea doar să-şi asigure securitatea în fața ostilității Kievului și NATO.
Secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a numit astfel de informații ca fiind neîntemeiate.
De marți 8 februarie 2022, Statele Unite au început să transfere – temporar – trupe în România, pe fundalul tensiunilor dintre Occident și Rusia legate de situația din jurul Ucrainei.