Primul caz de pestă porcină africană depistat pe teritoriul Republicii Moldova în anul 2022,  a fost identificat la o fermă de porcine din satul Recea raionul Rîșcani.

La 01 februarie 2022 în incinta Consiliului raional Rîșcani a fost convocată ședința Comisiei Situații Excepționale „Cu privire la depistarea focarului de Pestă Porcină Africană pe teritoriul raionului Rîșcani și întreprinderea acțiunilor de rigoare în vederea eradicării și prevenirii răspândirii acesteia”

Ședința a fost condusă de către domnul Igor Stoian, vicepreședintele raionului Rîșcani.A fost inițiată o anchetă epidemiologică, după care au fost desfăşurate măsuri de eradicare a focarului cu implicarea tuturor structurilor raionale și specialiștilor de la nivelul central al ANSA.

În jurul focarului au fost stabilite zonele de restricţii (zona de protecţie şi zona de supraveghere).

Cu regret însă, la data de 3 februarie au fost înhumate cadavrele a 174 porci, conform normelor și măsurilor sanitare. Toate 174 capete aparțineau aceleiași ferme .

În raza de 3 km s-a instituit carantină a animalelor, prin care se interzice sacrificarea sau comercializarea acestora.

Suma prejudiciul cauzat, constituie circa 1 milion lei, bani care conform legislației ar trebui sa fie restituiți agentului economic de către stat.

Vă atenționăm că boala se răspândește prin:

contactul porcului infectat cu cel sănătos;
hrănirea porcilor cu deșeuri alimentare contaminate;
contactul cu oamenii care poartă haine sau încălțăminte contaminate;
contact cu materiale contaminate sau cadavre de animale;
gunoi de grajd infectat;
mijloace de transport.

Atenție, urmează imagini care vă pot afecta emoțional! Pentru mai multe imagini de la fața locului, accesați canalul nostrum de Telegram

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here