La moment nu sunt sondaje deschise!

» Arhiva Sondaje Online
Ştiri
Funcționarii publici din raionul Rîșcani au fost menționați cu Diplomă de Onoare de către Președintele Republicii Moldova
Publicat: Vineri, 14 august 2020 de Serviciul Administraţie Publică

Unsprezece funcționari publici  din raionul nostru au  fost decernați recent cu Diplomă de Onoare de către Președintele Republicii  în semn de apreciere pentru munca îndelungată și prodigioasă în organele administrației publice, pentru contribuție la sporirea eficienței activității acestora, merite în promovarea transformărilor social-economice și înalt profesionalism. Diplomele au fost transmise în teritoriu prin intermediul Oficiului Teritorial  Bălți al Canceleriei de Stat . Ceremonia de  înmânare a fost organizată și desfășurată în colaborare cu Aparatul președintelui raionului Rîșcani.

La eveniment a participat domnul Vasile Secrieru, președinte al raionului și doamna Galina Zamurdac , șef adjunct al Oficiului Teritorial Bălți al Cancelariei de Stat, reprezentanți ai organelor administrației publice locale. În adresa celor menționați au fost exprimate mesaje de felicitare și apreciere pentru  munca  cu dăruire de sine, performanțele obținute în implementarea indicatorilor  stabiliți, menționând că devotamentul acordat serviciului public, contribuția la dezvoltarea domeniului în care activează  facilitează realizarea celui mai important obiectiv – oferirea serviciilor de calitate  cetățenilor, asigurând  funcționarea armonioasă a sistemului de administrare publica. Au fost adresate urări de sănătate și bunăstare, îndeplinirea speranțelor de mai bine și succes în  realizarea importantelor responsabilități ce  le revin.

  În mesajele de răspuns  funcționarii publici au mulțumit pentru apreciere și au menționat că  își vor îndeplini atribuțiile de serviciu cu aceeași responsabilitate .

Alte înregistrări
Publicat: Marţi, 15 septembrie 2020 de Serviciul Administraţie Publică
Stimate domnule consilier raional, Prisacari Sergiu, primiți cele mai sincere felicitări cu ocazia zilei de naștere Ziua Dumneavoastră de naștere, îmi oferă frumoasa ocazie de a Vă adresa sincere și calde felicitări însoțite de urări de prosperitate și sănătate. Vă dorim să aveți parte de împliniri dintre cele mai frumoase, gânduri senine, bucurii nenumărate de la cei dragi. La mulți ani! Citeşte mai mult...
Publicat: Sâmbătă, 05 septembrie 2020 de Serviciul Administraţie Publică
Îmi face o deosebită plăcere să Vă adresez cele mai calde și cordiale felicitări cu ocazia aniversării zilei Dumneavoastră de naștere, urându-Vă multă sănătate, viață lungă și noi succese Citeşte mai mult...
Publicat: Joi, 03 septembrie 2020 de Serviciul Administraţie Publică
Ziua de 3 septembrie este o zi importantă pentru țara noastră. Este Ziua Armatei Naționale a Republicii Moldova– sărbătoare cu o rezonanță specială în conștiința și istoria poporului nostru. Armata Națională este acea instituție, care de 29 de ani și-a definit menirea de a acționa permanent în slujba poporului, învingând duritatea vremurilor în momentele fierbinți ale istoriei naționale, fiind astfel fidelă misiunilor încredințate de a apăra independența, suveranitatea și integritatea teritorială. Citeşte mai mult...
Publicat: Joi, 03 septembrie 2020 de Secţia Economie
Astăzi a avut loc a doua ședință a grupului de lucru pentru elaborarea Strategiei raionului pentru perioada 2021-2025. În cadrul ședinței au participat membrii grupului de lucru care au elaborat în comun planul de acțiuni pentru elaborarea Strategiei raionului, unde s-au axat pe 4 direcții strategice incluse în Strategie: Citeşte mai mult...
Publicat: Miercuri, 02 septembrie 2020 de Serviciul Administraţie Publică
În aceste zile, când împreună cu cei dragi și apropiați sărbătoriți o frumoasă aniversare din ziua nașterii, primiți în dar calde urări de sănătate, noroc și fericire. Să vă bucurați din plin de frumoasele realizări pe care le-ați obținut. Citeşte mai mult...
Publicat: Marţi, 01 septembrie 2020 de Serviciul Administraţie Publică
Dragi elevi, părinți şi stimaţi profesori! Ziua de Unu septembrie ne readuce, în fiecare an, ca pe o familie, în spaţiul şcolii. Oriunde s-ar afla, orice şcoală este un centru în care se adună energii, speranţe, visuri, se formează cu migală, pricepere, mintea şi sufletul celor care constituie cea mai mare avuţie a unui neam. De aceea şcolile au o destinaţie comună, se particularizează prin ceea ce se întâmplă în spaţiul lor, prin modul unic în care interacţionează elevii, profesorii, părinţii şi comunitatea. Citeşte mai mult...
Publicat: Joi, 27 august 2020 de Serviciul Administraţie Publică
Stimați Rîșcăneni, Cu prilejul uneia dintre cele mai importante sărbători pentru poporul Republicii Moldova- Ziua Independenței, am plăcuta ocazie, ca din numele Consiliului raional și al meu ca Președinte al raionului Rîșcani, să Vă adresez cele mai calde urări de sănătate și prosperitate, mult noroc și fericire, succese remarcabile și realizări importante în activitatea cotidiană și în viața personală. Citeşte mai mult...
Publicat: Joi, 27 august 2020 de Serviciul Administraţie Publică
Cu ocazia împlinirii a 29 de ani de la proclamarea Republicii Moldova ca stat independent, Consiliul raional Rîșcani, a organizat un program solemn dedicat acestui eveniment. Oficialitățile raionului au participat la manifestările consacrate Zilei Independenței. Citeşte mai mult...
Publicat: Miercuri, 26 august 2020 de Serviciul Resurse Umane
Conform rezultatelor obţinute la proba scrisă şi interviu, la concursul pentru ocuparea funcţiei publice vacante de contabil-șef, învingător al concursului este desemnată dna Natalia Saranciuc. Citeşte mai mult...
Astăzi a avut loc prima ședință a grupului de lucru pentru elaborarea Strategiei raionului pentru perioada 2021-2025. Cu un cuvânt de salut a venit domnul Vasile Secrieru, președinte al raionului, care a menționat că motivul principal pentru elaborarea strategiei este de a dezvolta un răspuns coerent la necesităţile de modernizare și de depășire a problemelor economice și sociale predominante. Citeşte mai mult...

Rezultate 21 - 30 din 194
» Toate înregistrările
Sus


 

 

-------------------------------------------
ONG-uri Raionale

-------------------------------------------

 

 

 

 

https://calm.md/img/nopicsmall_ro.png

Direcția Raională Învățământ, Tineret și Sport Rîșcani

 

    

https://declaratii.ani.md/searchDeclarations/index

 

                                                              https://actelocale.gov.md/ral/search?apl=19321

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rîșcani în imagini
Nordul Moldovei Training IDIS Viitorul ”Consolidarea autonomiei locale” 100 de movile Training IDIS Viitorul ”Consolidarea autonomiei locale”

© 2016 Consiliul raional Rîșcani, Republica Moldova.
str. Independenţei 38, or. Rîșcani, MD-5600, Republica Moldova
Tel/Fax.: (256) 22058;
Web: www.riscani.md, mail: inforiscanimd@gmail.com

Linia verde anticorupție: (+373)7992411

Total vizitatori: 1983
Vizitatori ieri: 361
Vizitatori azi: 170
Online: 11