» Arhiva Sondaje Online
Ştiri
La 2 martie s-au împlinit 26 de ani de la începutul războiului în Transnistria
Publicat: Sâmbătă, 03 martie 2018 de Serviciul Administraţie Publică

Ziua de 2 martie a fost declarată, prin decizia Guvernului Republicii Moldova, zi de comemorare a persoanelor căzute în conflictul armat pentru apărarea integrităţii şi independenţei Republicii Moldova (1991-1992).

Conflictul din Transnistria este un conflict politic între Republica Moldova şi Republica Moldovenească Nistreană privind exercitarea controlului asupra raioanelor Camenca, Dubăsari, Grigoriopol, Rîbniţa, Slobozia şi oraşul Tiraspol, aflate pe malul stâng al râului Nistru şi oraşul Tighina, aflat pe malul drept al aceluiaşi râu.

Conflictul a început în anul 1990, imediat după autoproclamarea independenţei Republicii Moldoveneşti Nistrene, pe 2 septembrie.

 2 martie ne va aminti tuturor despre cei care şi-au dat viaţa pentru independenţa ţării, ne va face să preţuim întotdeauna valorile noastre naţionale. Şi ne va aminti mereu că independenţa şi libertatea costă. Plecăciune tuturor voluntarilor ce au luptat, mai ales celor care şi-au pierdut viaţa în urma acelor evenimente. Să comemorăm Eroii acestui război care au înscris o filă aparte în istoria statului nostru, ce constituie o adevărată şcoală a vieţii pentru tânăra generaţie, care urmează să preia ştafeta spre edificarea unui stat integru şi democrat, în care drepturile şi libertăţile omului îşi au locul bine meritat, în care valorile naţionale, independenţa, integritatea, suveranitatea statului sunt mai presus de orice interese politice. Este o zi tragică pentru poporul nostru. Pentru sângele vărsat, pentru actele de vitejie, pentru eroismul de care au dat dovadă participanţii la luptele de la Nistru merită toată stima societăţii, dar şi o grijă permanentă din partea statului. Exprimăm tuturor celor care s-au jertfit în acele zile adâncile noastre plecăciuni şi profundele mulţumiri pentru faptele de care au dat dovadă acum 26 de ani

 

Este o datorie sacră să păstrăm memoria celor decedaţi, să ne amintim de cei care sunt în viaţă. Ar fi bine pe viitor să facem în aşa fel ca asemenea evenimente să nu se mai întâmple.

 

Alte înregistrări
Publicat: Astăzi (Marţi), 11 decembrie 2018 de Serviciul Administraţie Publică
Recent a avut loc ședința Consiliului de administrare a instituțiilor medico-sanitare din raion, moderat de dl Iurie Urzică președinte al raionului. Citeşte mai mult...
Publicat: Astăzi (Marţi), 11 decembrie 2018 de Serviciul Administraţie Publică
Angajații sistemului social în permanență monitorizează nivelul susţinerii familiei/persoanei defavorizate pentru prevenirea/diminuarea/depăşirea situaţiilor de dificultate, precum şi pentru prevenirea excluziunii sociale şi instituţionalizării acestora, în baza necesităţilor identificate, în scopul bunei funcționări și implementări a serviciilor sociale. Citeşte mai mult...
Publicat: Joi, 06 decembrie 2018 de Serviciul Administraţie Publică
Indiscutabil, conţinutul frazei din titlul acestui material a fost principalul rezultat al şedinţei Consiliului raional din ziua de 05 decembrie curent. În ordinea de zi, alături de aprobarea bugetului pentru anul viitor au fost incluse 18 chestiuni. Preşedinte al şedinţei a fost ales consilierul Ion Parea. Prezenţi la ședință au fost 23 de consilieri raionali din numărul total de 33. Citeşte mai mult...
Publicat: Joi, 29 noiembrie 2018 de Serviciul Administraţie Publică
În cadrul ședinței Comisiei serviciului “Sprijin Familial” au fost examinate mai multe aspecte privind oferirea unui suport material și social pentru 35 de familii cu copii care se confruntă cu diferite dificultăți. Citeşte mai mult...
Publicat: Joi, 29 noiembrie 2018 de Serviciul Audit Intern
Pe 29 noiembrie 2018, în incinta Consiliului raional Rîșcani a avut loc adunarea generală a Grupului de Acțiune Locală (GAL) ”Drumul Gospodarilor”. Citeşte mai mult...
Publicat: Miercuri, 28 noiembrie 2018 de Serviciul Administraţie Publică
Ca urmare a lansării Programului Guvernamental „Drumuri bune pentru Moldova II” a fost inițiat procesul de colectare a propunerilor preliminare privind sectoarele de drum care urmează a fi incluse în proiect pentru anul 2019. Citeşte mai mult...
Publicat: Miercuri, 28 noiembrie 2018 de Serviciul Administraţie Publică
Conform prevederilor legale, au fost organizate consultări publice a bugetului proiectat pentru anul 2019, care urmează a fi examinat și aprobat la următoarea ședință a Consiliului raional. Citeşte mai mult...
Publicat: Miercuri, 28 noiembrie 2018 de Direcţia Învăţămînt Tineret şi Sport
La 27.11.2018 , în gimnaziul Borosenii Noi, a fost organizat seminarul managerilor instituțiilor preuniversitare de învățământ, cu subiectul: ”Managementul temelor de acasă”. Citeşte mai mult...
Publicat: Vineri, 23 noiembrie 2018 de Serviciul Administraţie Publică
Președintele raionului, domnul Iurie Urzică, a participat la inaugurarea sălii de sport din incinta gimnaziului Borosenii Noi. Această sală de sport, redeschisă după reparaţie constituie o sursă de bucurie pentru întreaga localitate. Citeşte mai mult...
Publicat: Vineri, 23 noiembrie 2018 de Serviciul Administraţie Publică
Astăzi a avut loc inaugurarea spaţiului comercial agricol din comuna Mihăileni, r-nul Rîșcani. La eveniment au participat: președintele raionului Rîșcani - Domnul Iurie Urzică,primarul satului Mihăileni Domnul Valerian Cecan,directorul SRL Drostal - Domnul Cojocari Artur, agenții economici din localitate, băștinași și oaspeți ai localității, care au menţionat că proiectul dat reprezintă un obiectiv care a fost realizat cu succes. Citeşte mai mult...

Rezultate 1 - 10 din 334
» Toate înregistrările
Sus


 

 

-------------------------------------------
ONG-uri Raionale

-------------------------------------------

 

 

 

 

http://calm.md/img/nopicsmall_ro.png

Direcția Raională Învățământ, Tineret și Sport Rîșcani

 

    

https://declaratii.ani.md/searchDeclarations/index

 

                                                              http://actelocale.gov.md/ral/search?apl=19321

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rîșcani în imagini
s. Zaicani Expo-tirgul universal ”Toamna la Riscani” 2015 In vizita la institutiile medicale, I.M. Centrul Stomatologic Riscani

© 2016 Consiliul raional Rîșcani, Republica Moldova.
str. Independenţei 38, or. Rîșcani, MD-5600, Republica Moldova
Tel/Fax.: (256) 22058;
Web: www.riscani.md, mail: inforiscanimd@gmail.com

 

Total vizitatori: 2314
Vizitatori ieri: 502
Vizitatori azi: 501
Online: 7