La moment nu sunt sondaje deschise!

» Arhiva Sondaje Online
Ştiri
Problemele sistemului educațional în vizorul managerilor din domeniu
Publicat: Marţi, 29 ianuarie 2019 de Serviciul Administraţie Publică

La 29 ianuarie curent a avut loc ședinţa cu directorii instituţiilor preuniversitare.Cei prezenți au fost salutați de doamna Galina Zamurdac, vicepreședintele raionului, care a menționat necesitatea monitorizării exigente a tuturor aspectelor școlare.  Dumneaei a îndemnat audiența spre conlucrare cu autoritățile locale în vederea asigurării condițiilor necesare desfășurării procesului educațional eficient în perioada rece a anului.

În conformitate cu  ordinea de zi au fost abordate mai multe aspecte cum ar fi:organizarea şi desfăşurarea testării naţionale în clasa a IV-a în anul 2018-2019;  repere metodologice privind asigurarea continuităţii la nivelul clasei a 4-a şi a 5-a din perspectiva implimentării evaluării criteriale prin descriptorii; rezultatele probei de evaluare la geografie în clasa a VII-a; organizarea și desfășurarea olimpiadelor raionale; cazurile ANET înregistrate în instituţiile de învăţământ în semestru I al anului de studii 2018-2019.

Informații despre problemele anunțateau fost prezentate de dna Albina Nina, domnul Catelii Viorel, domnișoara Medveţcaia Emilia și domnul Bantoş Oleg. În finalul ședinței a luat cuvântul domnul Viorel Dandara, șef Direcție Învățământ, Tineret și Sport care a atras atenția asupra necesității abonării la publicațiile periodice din domeniu, a informat managerii despre noile cerințeși recomandări ale MinisteruluiEducației, Culturii și Cercetării. Domnul V.Dandara s-a referit și la necesitatea asigurării calitatății în realizarea procesului educațional la activitățile extrașcolare.

Atmosfera de colaborare a domnit pe parcursul întrunirii ceeea ce a permis să se desfășoare o discuție eficientă în toate problemele abordate.

Alte înregistrări
Publicat: Astăzi (Vineri), 23 august 2019 de Serviciul Administraţie Publică
Guvernul Republicii Moldova a declarat ziua de 23 august drept Ziua comemorării victimelor tuturor regimurilor totalitare și autoritare, precum nazismul Citeşte mai mult...
Publicat: Miercuri, 21 august 2019 de Serviciul Administraţie Publică
CONSILIUL RAIONAL RÎȘCANI invită toți locuitorii și oaspeții raionului Rîșcani la manifestările culturale dedicate celei de-a 28-a aniversare a ZILEI INDEPENDENȚEI REPUBLICII MOLDOVA marți, 27 august 2019, ora 9:30 în centrul orașului Rîșcani Citeşte mai mult...
Publicat: Joi, 15 august 2019 de Serviciul Administraţie Publică
Stimaţi lucrători din domeniul financiar, Cu ocazia sărbătorii profesionale – Zilei financiarului, adresez cele mai sincere felicitări de bine şi sănătate tuturor finanțiştilor, dorindu-vă împliniri remarcabile în activitatea profesională, multă sănătate, bunăstare, fericire și bucurii în familiile Dumneavoastră. Citeşte mai mult...
Astăzi, în incinta Consiliului Raional Rîșcani, a avut loc ședința Comitetului Directoral Local al Proiectului de Servicii Publice ”Îmbunătățirea serviciilor de alimentare cu apă și canalizare în localitățile Păscăuți, Damașcani, Proscureni, Gălășeni, Mălăiești și Hiliuți, raionul Rîșcani”. Citeşte mai mult...
Publicat: Luni, 05 august 2019 de Serviciul Administraţie Publică
O zi de duminică neobișnuit de bogată în evenimente frumoase au trăit locuitorii satului Horodişte. Odată cu primele raze ale soarelui au reânceput pregătirile pentru a amenaja intrarea în sat, căminul cultural pentru ca oaspeții dragi să înțeleagă cât de mult sunt așteptați. Citeşte mai mult...
Publicat: Joi, 01 august 2019 de Serviciul Administraţie Publică
Astăzi președintele raionului, domnul Iurie Urzică a oficializat depunerea Jurământului de credinţă faţă de Republica Moldova, pentru obținerea cetățeniei. După ce președintele Republicii Moldovaa emis decretul despre aprobarea acordării cetățeniei țării noastre, cetățeanul Simion Simion Dănuțdin or. Costești (originar din România), a depus Jurământul de credinţă în faţa Președintelui raionului Rîșcani, prin care a jurat să fie cetățean devotat Republicii Moldova, să respecte cu sfinţenie Constituţia şi celelalte legi ale ei, să nu întreprindă nici o acţiune care i-ar prejudicia interesele şi integritatea teritorială. Citeşte mai mult...
Publicat: Miercuri, 31 iulie 2019 de Serviciul Administraţie Publică
Astăzi, în incinta Consiliului raional Rîșcani, a avut loc ședința de prezentare a Fazei III de elaborare a Proiectului de Execuție din cadrul proiectului ”Îmbunătățirea serviciilor de alimentare cu apă și canalizare în localitățile Păscăuți, Damașcani, Proscureni, Gălășeni și Hiliuți, raionul Rîșcani”. Citeşte mai mult...
Publicat: Miercuri, 24 iulie 2019 de Serviciul Administraţie Publică
Sezonul alergiei la ambrozie revine, iar cu el - problema distrugerii acestei plante. Deși anul trecut Guvernul a adoptat o hotărâre prin care se obligă să lupte cu buruiana, planta în continuare înflorește și se înmulțește pe terenurile aflate în paragină. Recent Ministerul Sănătății, Muncii și Protecţiei Sociale a semnat un ordin prin care obligă Agenția Națională de Sănătate Publică să colaboreze cu primăriile pentru distrugerea plantei. Citeşte mai mult...
Publicat: Marţi, 23 iulie 2019 de Serviciul Administraţie Publică
E sfârșit de iulie și băieții din raionul Rîșcani au fost încorporați în Forțele Armate ale Republicii Moldova. La ceremonia de petrecere a recruților a fost prezent Șeful Secției Administrativ – Militare dinRîșcani – căpitanul Olga Timofeev, părinții și rudele viitorilor ostaș. Evenimentul oficial s-a desfășuart la23 iulie 2019, în Secţia Administrativ-Militară a raionului. Viitorii ostaşi au fost petrecuţi într-o atmosferă solemnă. Citeşte mai mult...
Publicat: Luni, 22 iulie 2019 de Serviciul Administraţie Publică
Deși mai rar, dar totuși se mai întâmplă, ca un președinte de raion, în activitatea sa, să oficializeze depunerea Jurământului de credinţă faţă de Republica Moldova, pentru obținerea cetățeniei. Astfel, recent, cetățeanca Veronica Korol din s. Recea (originară din Ucraina), a depus Jurământul de credinţă în faţa Președintelui raionului Rîșcani, prin care a jurat să fie cetățean devotat Republicii Moldova, să respecte cu sfinţenie Constituţia şi celelalte legi ale ei, să nu întreprindă nici o acţiune care i-ar prejudicia interesele şi integritatea teritorială. Citeşte mai mult...

Rezultate 1 - 10 din 439
» Toate înregistrările
Sus


 

 

-------------------------------------------
ONG-uri Raionale

-------------------------------------------

 

 

 

 

http://calm.md/img/nopicsmall_ro.png

Direcția Raională Învățământ, Tineret și Sport Rîșcani

 

    

https://declaratii.ani.md/searchDeclarations/index

 

                                                              http://actelocale.gov.md/ral/search?apl=19321

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rîșcani în imagini
Training IDIS Viitorul ”Consolidarea autonomiei locale” Ansamblul folcloric

© 2016 Consiliul raional Rîșcani, Republica Moldova.
str. Independenţei 38, or. Rîșcani, MD-5600, Republica Moldova
Tel/Fax.: (256) 22058;
Web: www.riscani.md, mail: inforiscanimd@gmail.com

Linia verde anticorupție: (+373)7992411

Total vizitatori: 2486
Vizitatori ieri: 742
Vizitatori azi: 673
Online: 10