» Arhiva Sondaje Online
Ştiri
7 proiecte de decizii au fost supuse consultărilor publice
Publicat: Joi, 04 octombrie 2018 de Serviciul Administraţie Publică

La inițiativa președintelui raionului, conform avizului, la 4 octombrie, s-au desfășurat consultări publice ale unor proiecte de decizii ce prevăd domeniul financiar, al sănătății și patrimoniu.

Discuții aprinse a generat proiectul cu privire la alocările mijloacelor financiare și modificările în deciziile cu privire la alocare, fiindcă finanțele sunt permanent un subiect sensibil. În conformitate cu aceste proiecte fondul disponibil pentru 2018 este epuizat, dar solicitări mai sunt foarte multe.

Precizăm că în total au fost prezenți peste 20 de persoane la această activitate. E vorba, în primul rând, de raportorii și cei vizați direct în proiectele de decizie, precum și responsabilii de executarea unor decizii.

Prezent la întrunire, domnul Pavel Velișcă, șef Oficiul Teritorial Cadastru, a venit cu recomandări în completarea proiectului de decizie cu privire la schimbarea destinației clădirii Centrului Stomatologic Rîșcani.

Toată asistența și-a exprimat susținerea în organizarea acestor consultări care sunt binevenite în vederea excluderii unor lacune, neconcordanțe sau erori în procesul de adoptare a deciziilor Consiliului raional.

Alte înregistrări
Publicat: Marţi, 23 octombrie 2018 de Serviciul Administraţie Publică
Recent, în sala de ședințe a Consiliului raional Rîșcani, s-a desfășurat adunarea generală a Asociației Euroregiunea Siret-Prut-Nistru și a Forumului Euroregiunii Siret-Prut-Nistru. La eveniment au participat președinții a 26 de raioane din Republica Moldova și două a județe din România. Citeşte mai mult...
Publicat: Joi, 18 octombrie 2018 de Serviciul Administraţie Publică
Astăzi, 18 octombrie în s. Zăicani, r-nul. Rîșcani a avut loc ceremonia de deschidere a sălii sportive din incinta Liceului Teoretic ”Leonid Gherman”. Datorită suportului financiar acordat de către Consiliul Raional Rîșcani a fost realizată reparația capitală a sălii sportive și a acoperișului liceului. Citeşte mai mult...
Un drum bun pentru locuitorii satului Druță. Recent, au demarat lucrările de renovare a traseului L 141 drum de acces s. Druțăă, unde vor fi efectuate lucrări de reparație a îmbrăcămintei rutiere din beton asfaltic pe o suprafață de 2130 m2, antreprenor SA ”Drumuri Rîșcani”. Citeşte mai mult...
Publicat: Miercuri, 17 octombrie 2018 de Serviciul Administraţie Publică
Activitate care a marcat realizarea încă a unei inițiative frumoase a președintelui raionului, domnul Iurie Urzică La evenimentul de inaugurare a Centrului de plasament pentru persoane adulte și vârstnice „Alinare” au participat consilieri raionali și locali, primarii și asistenții sociali din raion, reprezentanți ai serviciilor publice din teritoriu și persoane de vârsta înțelepciunii. Audiența i-a întâmpinat cu pâine și sare pe domnul Iurie Urzică, președinte al raionului și pe doamna Valentina Buliga, deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Citeşte mai mult...
Publicat: Miercuri, 17 octombrie 2018 de Serviciul Administraţie Publică
La 17 octombrie curent, a avut loc Şedinţa ordinară a Consiliului raional. La şedinţă au participat şefii direcţiilor, secţiilor, serviciilor și con-ducătorii instituțiilor publice din subordinea Consiliului raional În total au fost examinate și aprobate 16 chestiuni. Conform atribuțiilor consilierii au aprobat modificări în buget, alte modificări de decizii cu privire la alocarea mijloacelor financiare în virtutea faptului că au fost examinate executarea alocărilor. Respectiv din mijloacele neexecutate au fost repartizate mijloace finan-ciare în sumă totală de 717,6 mii lei pentru diferite instituții ale Consiliului raional. În special s-au alocat bani pentru finalizarea unor lucrări de reparație începute, pentru asigurarea condițiilor de activitate a instituțiilor educaționale și pentru activitatea noii instituții fondate, e vorba de Centrul de plasament pentru persoane adulte și vârstnice „Alinare”. Consilierii au aprobat un șir de regulamente de activ-itate a serviciilor și a instituțiilor fondate de Consiliul raional precum și au aprobat actualizarea Componentei Aprovizionare cu apă şi servicii de canalizare 2018-2025 din Strategia de dezvoltare socio-economică a raionului Rîşcani 2016-2020. Citeşte mai mult...
Cetățenii satului Recea-beneficiari ai programului național „Drumuri bune pentru Moldova” Citeşte mai mult...
Publicat: Luni, 15 octombrie 2018 de Serviciul Administraţie Publică
Satul Mihaileni a îmbrăcat straie de sărbătoare și a sărbătorit hramul satului cu chef și voie bună. Citeşte mai mult...
Publicat: Luni, 15 octombrie 2018 de Serviciul Administraţie Publică
Satul Vasileuți la 100 de ani. Citeşte mai mult...
Publicat: Vineri, 05 octombrie 2018 de Serviciul Administraţie Publică
Ziua de 5 octombrie este desemnată, pe plan mondial, sărbătoarea profesională a profesorului. Este ziua specială pentru aprecierea cadrelor didactice. Citeşte mai mult...
Publicat: Joi, 04 octombrie 2018 de Serviciul Administraţie Publică
Pe data de 4 octombrie a avut loc ultimul seminar în cadrul ”Proiectului Energie și Biomasă” din raionul Rîșcani la care au participat ingineri, specialiști în mobilizarea comunităților, primarii din localitățile beneficiare ale acestui proiect, cât și directorii de gimnazii și gradinițe. Citeşte mai mult...

Rezultate 1 - 10 din 300
» Toate înregistrările
Sus


 

 

-------------------------------------------
ONG-uri Raionale

-------------------------------------------

 

 

 

 

http://calm.md/img/nopicsmall_ro.png

Direcția Raională Învățământ, Tineret și Sport Rîșcani

 

    

https://declaratii.ani.md/searchDeclarations/index

 

                                                              http://actelocale.gov.md/ral/search?apl=19321

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rîșcani în imagini
s. Braniste

© 2016 Consiliul raional Rîșcani, Republica Moldova.
str. Independenţei 38, or. Rîșcani, MD-5600, Republica Moldova
Tel/Fax.: (256) 22058;
Web: www.riscani.md, mail: inforiscanimd@gmail.com

 

Total vizitatori: 2157
Vizitatori ieri: 532
Vizitatori azi: 344
Online: 12