La moment nu sunt sondaje deschise!

» Arhiva Sondaje Online
Ştiri
Mesajul de felicitare al președintelui raionului cu ocazia sărbătorii profesionale - Ziua autonomiei locale și a lucrătorului din administrația publică locală
Publicat: Miercuri, 31 ianuarie 2018 de Serviciul Administraţie Publică

Stimați consilieri ai Consiliilor locale și lucrători din unitățile administrației publice ale raionului, adevenit deja o tradiție pentru Republica Moldova ca pe data de 1 februarie să fie marcată Ziua autonomiei locale şi a lucrătorului din administrația publică locală, sărbătoare instituită pentru a reliefa importanța autonomiei locale în procesul de consolidare a statului democratic şi rolul major al reprezentanților autorităților publice locale în procesul realizării interesului general al cetățenilor.

Instituirea acestei sărbători constituie un semn de recunoaștere a importanței angajaților din domeniul Administrației Publice Locale în dezvoltarea socio-economică și culturală a comunității administrate, satisfacerea drepturilor și intereselor legitime ale cetățenilor pe coordonatele juridice, dar și ale eticii morale.

În aceste timpuri dificile, când volumul și complexitatea cu care vă confruntați este cu mult mai mare decât resursele de care dispuneți și care nu întotdeauna acoperă necesitățile existente, dați dovadă de abordări originale, spirit de inițiativă, perseverență, atitudine grijulie și receptivă față de oameni, găsiți totuși soluții judicioase, pentru ca Administrația Publică Locală să-și execute la nivelul dorit atribuțiile, reușiți să realizați lucruri frumoase în toate domeniile de serviciu, sârguința Dumneavoastră fiind răsplătită prin stima și recunoștința cetățenilor.

  Și în acest context, exprim ferma convingere că acestea și alte nobile calități civice și profesionale care Vă caracterizează, armonia și colaborarea Vă vor domina și mai departe activitatea zilnică.

Astăzi profesionalismul și competența dumneavoastră de care aţi dat dovadă mereu în activitatea pe care o desfășurați devine un semn al respectării legislației și al statului în general, de aceea  vă îndemn să fiți la fel de activi şi cu inițiativă, să demonstrați că și în condiții mai dificile reformele pot fi implementate, iar prin implicare și participare se pot obține rezultate deosebite.

Deoarece lucrurile realizate prin cooperare aduc rezultate considerabile, vă asigur că şi în continuare voi sprijini proiectele și ideile inovatoare a căror finalitate va fi modernizarea localității dumneavoastră și sporirea nivelului de trai al cetățenilor.

Fie ca această sărbătoare să Vă furnizeze un nou torent de energie și idei pe care să le valorificați cu succes.

Alături de cordialele felicitări cu ocazia sărbătorii, Vă adresez, dragi colegi, și cele mai sincere urări de multă sănătate, prosperitate, seninătate și în permanentă satisfacție sufletească, să rămâneți și în continuare a fi importanți pentru societate, să semănați în sufletele oamenilor încredere în forțele proprii și în ziua de mâine, să fiți onorați cu mult respect, dragoste și fidelitate de cei din preajmă.

Bunăstare, lumină, liniște și căldură în căminele familiale!

Iurie Urzică,

președinte al raionului

 

Alte înregistrări
Publicat: Luni, 19 februarie 2018 de Serviciul Administraţie Publică
Cancerul de col uterin este una dintre cele mai importante probleme de sănătate publica în Europa. În raionul Rîșcani, al 8-ulea an consecutiv, are loc săptămâna de informare și sensibilizare publică privind importanţa efectuării screeningul-ui de col uterin. Astfel, reprezentanții Centrului de Sănătate Rîșcani Tutunaru Lidia, specialist principal în asistența mamei și copilului și Lupăcescu Ina, medic ginecolog, obstretician, șef CSPT Pro Vita, au prezentat colaboratorilor din cadrul Consiliului raional date statistice cu privire la numărul de cazuri înregistrate și un comunicat cu privire la factorii de risc pentru cancerul colului uterin care sunt: infectarea cu papiloma virus, debutul relațiilor sexuale mai devreme de 16-17 ani, la femeile care au născut primul copil până la 17 ani, infectarea cu alte infecții cu transmitere sexuală, cum ar fi chlamidia, gonoreea, infecția cu virusul HIV etc; utilizarea pastilelor contraceptive necontrolat mai mult de 5 ani în continuu; multipli parteneri sexuali, istoric familial de cancer; ș.a. Citeşte mai mult...
Publicat: Joi, 15 februarie 2018 de Serviciul Administraţie Publică
La data de 13 februarie curent în or. Drochia a avut loc prima acțiune în cadrul proiectului de inițiativa „Alternative pentru siguranța copilului tău” propus drept promovare a proiectului „Bunicii grijulii” cu participarea reprezentanților APL de nivelul I și II din raioanele Rîșcani, Drochia, Soroca Citeşte mai mult...
Publicat: Miercuri, 14 februarie 2018 de Serviciul Administraţie Publică
La finele lunii ianuarie curent, o delegație din raionul Rîșcani, condusă de către președintele raionului dnul Iurie Urzică, a vizitat regiunea Pārgaujas Letonia. Citeşte mai mult...
Publicat: Vineri, 09 februarie 2018 de Serviciul Administraţie Publică
Tot mai multe autorități publice conștientizează rolul informării și comunicării, transparenței administrative și implicarea , pe această bază, a publicului în procesul decizional. Necesitatea și dorința de a scoate în public problemele locale se înscriu tot mai mult în strategia de publicitate a activității organelor administrației publice raionale. În acest scop au devenit deja tradiționale întâlnirile președintelui raionului, domnului Iurie Urzică cu administrația publică locală, reprezentanții instituțiilor din localități, consilieri locali și cetățeni din satele și comunele raionului. Recent au avut loc asemenea întâlniri în localitățile Braniște și Costești, Petrușeni și Gălășeni Citeşte mai mult...
Publicat: Miercuri, 07 februarie 2018 de Serviciul Administraţie Publică
Tradițional, la început de an, Camera de Comerț și Industrie a Moldovei începe sezonul cu un eveniment de amploare națională-expoziția multiramurală „Fabricat în Moldova”, care în acest an a ajuns la cea de-a XVII-a ediție care a avut loc în perioada 31 ianuarie -04 februarie 2018 la Centrul Expozițional „Moldexpo” , Chișinău. Citeşte mai mult...
Publicat: Luni, 29 ianuarie 2018 de Serviciul Administraţie Publică
Autoritățile publice sunt mereu în căutarea diverselor forme de activitate în vederea prestării serviciilor de calitate cetățenilor. Recent, la Consiliul Raional Rîșcani a avut loc ședința comună a serviciilor consiliului raional, a serviciilor desconcentrate și a primarilor. În cuvântul de salut, președintele raionului Iurie Urzică a menționat faptul că în conlucrarea dintre primărie și celelalte instituții care acordă cetățeanului servicii se simte o lipsă de dialog, de aceea s-a inițiat această întâlnire,” suntem la început de an și ne dorim ca împreună să găsim oportunități de conlucrare ca să putem activa mai eficient pentru toți locuitorii din raion. Dumnealui a propus ca la această ședință să se determine căi de atingere a obiectivelor trasate pentru viitor”. Citeşte mai mult...
Publicat: Joi, 18 ianuarie 2018 de Serviciul Administraţie Publică
Recent, în cadrul Consiliului Raional Rîșcani s-a desfășurat o ședință a Inspectoratului de Poliție Rîșcani cu primarii localităților, liderii Sectoarelor de Supraveghere de vecinătate și a membrilor comisiilor pentru probleme sociale din localitățile raionului. În cadrul întrunirii Șefii de sector au raportat problemele cu care se confruntă localitățile, dar și soluțiile de prevenire a acestora. În cuvântul de salut adresat de domnul Oleg Chilaru, Șeful IP Rîșcani, a menționat faptul că astfel de ședințe se realizează pentru prima dată în raionul Rîșcani și presupune evaluarea activității Inspectoratului de Poliție pentru anul 2017 și identificarea unor căi eficiente de activitate pentru anul 2018. Citeşte mai mult...
Publicat: Vineri, 12 ianuarie 2018 de Serviciul Administraţie Publică
Tradițiile Sfintelor sărbători de iarnă sunt respectate cu strictețe în raionul Rîșcani. În ajunul Sfântului Vasile ceata de urători din s. Nihoreni a ajuns și la Consiliul Raional Rîșcani, care au prezentat Malanca - un obicei străvechi practicat în localitățile vorbitoare de limba rusă. Scenariul Mălăncii include urături tradiţionale, dansuri ritmice, glume, urări specifice sărbătorilor de iarnă. Unul din Colindele obiceiului Malanca este dedicat fetelor mari, fiind cântat sau declamat cu acompaniament de fluier, nai sau alt instrument muzical. Cetele ce însoţesc Malanca se deosebesc şi prin costumaţia pe care şi-o confecţionează, cu acest prilej. Citeşte mai mult...
Publicat: Vineri, 05 ianuarie 2018 de Serviciul Administraţie Publică
La vreme de sărbătoare se cuvine să împărtășim bucuria Nașterii Domnului cu cei care sunt mai triști ca noi. Astfel, pentru a înfrumuseța sărbătorile de Crăciun, Aparatul președintelui raionului Rîșcani în frunte cu dna Zamurdac Galina – vicepreședinte al raionului, a oferit cite o surpriză dulce tuturor copiilor internați la Spitalul Raional, plasați la Centrul multifuncțional “Renaștere” și întreținuți la Casa de tip familial. Ochii copilașilor exprimau multă bucurie și mulțumire. Citeşte mai mult...
Publicat: Marţi, 26 decembrie 2017 de Serviciul Administraţie Publică
La data de 24 decembrie în incinta casei de cultură a orașului s-a produs Festivalul cu genericul "Sfântă-i datina străbună" , organizat de Consiliul raional Râşcani şi de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării. Citeşte mai mult...

Rezultate 1 - 10 din 21
» Toate înregistrările
Sus


 

 

-------------------------------------------
ONG-uri Raionale

-------------------------------------------

 

 

 

 

http://calm.md/img/nopicsmall_ro.png

Direcția Raională Învățământ, Tineret și Sport Rîșcani

 

 
Rîșcani în imagini
Expo-tirgul universal ”Toamna la Riscani” 2015

© 2016 Consiliul raional Rîșcani, Republica Moldova.
str. Independenţei 38, or. Rîșcani, MD-5600, Republica Moldova
Tel/Fax.: (256) 22058;
Web: www.riscani.md, mail: consiliu@riscani.md.

Total vizitatori: 2030
Vizitatori ieri: 403
Vizitatori azi: 217
Online: 5