» Arhiva Sondaje Online
Ştiri
Inspectoratul de Poliție Rîșcani a prezentat raportul public
Publicat: Joi, 18 ianuarie 2018 de Serviciul Administraţie Publică

Recent, în cadrul Consiliului Raional Rîșcani s-a desfășurat o ședință a Inspectoratului de Poliție Rîșcani cu primarii localităților, liderii Sectoarelor de Supraveghere de vecinătate și a membrilor comisiilor pentru probleme sociale din localitățile raionului. În cadrul întrunirii Șefii de sector au raportat problemele cu care se confruntă localitățile, dar și soluțiile de prevenire a acestora.

În cuvântul de salut adresat de domnul Oleg Chilaru, Șeful IP Rîșcani, a menționat faptul că astfel de ședințe se realizează pentru prima dată în raionul Rîșcani și presupune evaluarea activității Inspectoratului de Poliție pentru anul 2017 și identificarea unor căi eficiente de activitate pentru anul 2018.

Un raport analitic a fenomenului infracțional din cadrul IP Rîșcani a prezentat Sergiu Breahnî,  ofițer superior de investigație al Serviciului Analiză Crimă, care a relatat faptul că pe parcursul anului 2017 au fost comise 447 de infracțiuni, dintre care cele mai frecvente au fost infracțiunile contra patrimoniului, conducerea automobilelor în stare de ebrietate, încălcarea drepturilor cetățenilor. După localități cel mai mare număr de infracțiuni au fost înregistrate în or. Rîșcani, urmat de s. Corlăteni, or. Costești, s. Mihăileni și s.Zăicani.

În raportul privind lucrul în domeniul prevenirii crimelor, efectuat pe parcursul anului 2017 au expuse cele mai stringente probleme cu care se confruntă localitățile, printre care se enumără: violența în familie, violența produsă de consumul de alcool, câinii vagabonzi, consumul de alcool în locurile publice, transportarea cadavrelor la expertiza medico - legală.

Informații cu privire la problemele minorilor a oferit doamna Cristina Criga, care s-a referit la prevenirea sinuciderilor, abandonul domiciliului, care se produce din cauza relațiilor tensionate dintre părinte și copil sau supravegherea redusă a minorilor. Până la 18 ani, a menționat dumneaei, ducem răspundere pentru orice copil, de aceea implicarea activă a echipelor miltidisciplinare este obligatorie.

Doamna Galina Zamurdac, vicepreședinte al raionului, a menționat faptul că integrarea în societate a minorilor reprizintă o problemă strigentă, de aceea ar fi benefică o conlucrare între asistența socială și administrația publică locală, astfel a îndemnat primarii să revadă componența echipelor multidisciplinare și implicarea activă a tuturor serviciilor din teritoriu în soluționarea unor probleme.

Președintele raionului, domnul Iurie Urzică, a menționat valoarea acțiunilor de profilaxie, colaborarea dintre actorii sociali, iar neajunsurile, incidentele actuale sunt o consecință a lipsei de acțiune la anumite etape anterioare, în anumite cazuri incipiente, până la agravarea acestora.

Acțiunile sociale organizate de APL, trebuie bine gândite, cu desemnarea responsabililor pentru toate aspectele. Președintele  a solicitat elaborareea unui plan de acțiuni comun în colaborare cu toți factorii de decizie  din comunitate. Pentru aceasta e nevoie de comunicare largă, implicarea celor mai activi cetățeni și a instituțiilor ce activează în localitate.

A fi un bun gospodar a fost întotdeauna o mândrie a neamului nostru. Este necesar să actualizăm manifestările de bun gospodar, care în ultimul timp s-au dat uitării. Posibilități sunt - e nevoie de implicare și atitudine conștiincioasă față de funcția pe care o deținem, responsabilitățile pe care le avem, a menționat în final domnul Iurie Urzică.

Alte înregistrări
Publicat: Miercuri, 15 august 2018 de Serviciul Administraţie Publică
Recent s-a desfășurat ședința liderilor sindicali din organizațiile angajaților din administrația publică. Spre regret nu au fost prezenți reprezentații din 7 primării și anume: Costeşti, Branişte, Corlăteni, Mihăileni, Petruşeni, Singureni, Văratic. Citeşte mai mult...
Publicat: Miercuri, 15 august 2018 de Serviciul Administraţie Publică
Instituțiile de învățământ trebuie să fie pregătite pentru noul an școlar până la data de 24 august, conform planului de acțiuni pentru buna organizare a procesului educațional în acest an, aprobat de Cabinetul de miniștri. Planul prevede asigurarea bazei materiale și didactice, a condițiilor igienico-sanitare, pregătirea instituțiilor pentru perioada rece a anului precum și prevenirea situațiilor de risc pentru copii și pentru angajații instituțiilor de învățământ. Citeşte mai mult...
Publicat: Miercuri, 15 august 2018 de Serviciul Administraţie Publică
Domeniul construcţiilor întotdeauna a solicitat eforturi deosebite pentru a asigura necesităţile societăţii și pentru a bucura cetățenii. În special, astăzi prin activitatea de zi cu zi constructorii continuă să promoveze implementarea noilor tehnologii, echipamente, mecanisme performante și noi materiale pentru a ne apropia de normele europene în construcții și stăruie ca proiectele realizate să ofere servicii la standarde europene. Citeşte mai mult...
Publicat: Marţi, 14 august 2018 de Serviciul Administraţie Publică
Astăzi, 14 august, în incinta Consiliului raional Rîșcani, a avut loc o ședință de lucru a colaboratorilor din domeniul culturii, la care s-a discutat despre activitățile realizate în primul semestru al anului, și organizarea zilei de 27 august, Ziua Independenței Republicii Moldova. În cuvântul de salut, Președintele raionului Rîșcani, dl Iurie URZICĂ, a menționat faptul că Republica Moldova este o țară în care se mai păstrează tradițiile neamului, astfel ne dorim ca și pe viitor să demonstrăm că avem o cultură, un neam și o țară unită. Citeşte mai mult...
Publicat: Sâmbătă, 04 august 2018 de Serviciul Administraţie Publică
Astăzi, 4 august, la inițiativa președintelui raionului Rîșcani, dl Iurie Urzică, a avut loc liturghia de sfințire a locului unde va fi construit monumentul închinat Domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt . La ceremonie a participat primarul orașului Rîșcani, dl Victor Bogatico, cosilieri raionali, șefi ai serviciilor desconcentrate și colaboratori ai Aparatului Președintelui. Citeşte mai mult...
Publicat: Sâmbătă, 04 august 2018 de Serviciul Administraţie Publică
De astăzi locuitorii raionului Rîșcani vor beneficia de un Centru stomatologic Raional modern, care este amplasat în incinta IMSP CS Rîșcani, et. IV. La ceremonia de deschidere au participat angajații Întreprinderii Municipale Centrul stomatologic Raional Rîşcani, președintele raionului, dl Iurie Urzică, consilieri raionali, reprezentanți ale serviciilor deconcentrate din raion, reprezentanți ai administraților publice locale de nivelul I și angajați ai Aparatului Președintelui. Citeşte mai mult...
Publicat: Joi, 02 august 2018 de Serviciul Administraţie Publică
Astăzi, în incinta Consiliului raional Rîșcani s-a desfășurat sesiunea iniţială de instruire a echipelor multidisciplinare privind aplicarea Mecanismului interinstituțional de referire pentru migranții reveniți de peste hotare (MIR) La eveniment au participat reprezentantul Ministerului Muncii Protecției Sociale și Familiei,dna Viorica Russu, consultantul MiDL, Socio-Polis, dna Diana Cheianu-Andrei, reprezentanții Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței Muncii, angajați ai CTAS, CNAM și ai Consiliului rational Rîșcani Citeşte mai mult...
Publicat: Marţi, 24 iulie 2018 de Serviciul Administraţie Publică
Inspectoratul General al Poliției (IGP), împreună cu reprezentanții Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii Moldove, Asociațiile Obștești "Terra Valahia", "Bunicii Grijulii" și Asociația Femeilor din Poliție, au lansat Campania națională de binefacere "Copil şcolarizat-copil protejat", care va dura până pe 18 august. Citeşte mai mult...
Publicat: Luni, 23 iulie 2018 de Serviciul Administraţie Publică
Având în vedere dorința consolidării relațiilor de prietenie și cooperare între autoritățile administrației publice locale din Polonia și Republica Moldova, astăzi, în incinta Consiliului raional Rîșcani, a avut loc încheierea Acordului de Cooperare cu raionul Łęczna , Polonia. Citeşte mai mult...
Publicat: Vineri, 20 iulie 2018 de Serviciul Administraţie Publică
Astăzi, în incinta Consiliului Raional Rîșcani, a avut loc ședința cu privire la verificarea documentației tehnice și ieșire în teren în cadrul proiectului de îmbunătățire a serviciilor de apa și canalizare în r-nul. Rîșcani “Cluster-Prut” finanțat de către Uniunea Europeana. În cadrul ședinței au participat experți naționali din cadrul companiei GIZ și Michael Uhlich expertul internațional “Fichtner Water & Transportation GmbH”, primari ale localităților beneficiare. Citeşte mai mult...

Rezultate 1 - 10 din 67
» Toate înregistrările
Sus


 

 

-------------------------------------------
ONG-uri Raionale

-------------------------------------------

 

 

 

 

http://calm.md/img/nopicsmall_ro.png

Direcția Raională Învățământ, Tineret și Sport Rîșcani

 

   

https://declaratii.ani.md/searchDeclarations/index

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rîșcani în imagini
Training IDIS Viitorul ”Consolidarea autonomiei locale”

© 2016 Consiliul raional Rîșcani, Republica Moldova.
str. Independenţei 38, or. Rîșcani, MD-5600, Republica Moldova
Tel/Fax.: (256) 22058;
Web: www.riscani.md, mail: inforiscanimd@gmail.com

 

Total vizitatori: 2143
Vizitatori ieri: 571
Vizitatori azi: 330
Online: 9