» Arhiva Sondaje Online
Ştiri
Sfântă-i datina străbună! Tradiţiile de iarnă prezentate la Râşcani
Publicat: Marţi, 26 decembrie 2017 de Serviciul Administraţie Publică

La data de 24 decembrie  în incinta casei de cultură a orașului s-a produs Festivalul cu genericul "Sfântă-i datina străbună" , organizat de  Consiliul raional Râşcani şi de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.


Sute de oameni au ajuns la festival îmbrăcaţi în straie populare.

În ajunul Crăciunului pe stil nou, aceştia s-au întrecut în a-şi prezenta obiceiurile specifice localităţilor de unde vin: 

"Am venit cu colindă, cu urătură, cu căpriţa, cu sămănători cu toate obiceiurile. Cu toate datinele care sau mai păstrat la Pelinia".

"Încercăm să promovăm tradiţiile noastre. Noi suntem de la Costeşti. Noi am venit cu capra prezentăm şi căluţul şi steaua avem".

"După urătură, colindă la noi este aşa obicei în sat. Sunt mascaţi cioban, ciobăniţă, boier, cucoană".

Oamenii au putut urmări şi o paradă a măşilor populare.

Președintele raionului Rîșcani domnul Iurie Urzică a menționat că festivalul are scopul de a păstra şi promova tradiţiile de iarnă. 

 

Alte înregistrări
Publicat: Vineri, 20 iulie 2018 de Serviciul Administraţie Publică
Astăzi, în incinta Consiliului Raional Rîșcani, a avut loc ședința cu privire la verificarea documentației tehnice și ieșire în teren în cadrul proiectului de îmbunătățire a serviciilor de apa și canalizare în r-nul. Rîșcani “Cluster-Prut” finanțat de către Uniunea Europeana. În cadrul ședinței au participat experți naționali din cadrul companiei GIZ și Michael Uhlich expertul internațional “Fichtner Water & Transportation GmbH”, primari ale localităților beneficiare. Citeşte mai mult...
Publicat: Duminică, 15 iulie 2018 de Serviciul Administraţie Publică
A devenit deja o tradiție ca în luna iulie, în satul Pîrjota din raionul Rîșcani să se petreaca festivalul “Un popas pescăresc la o margine de sat”. Festivalul a fost organizat de către primăria satului Pîrjota, primar Garbuz Victor, în colaborare cu Secția Cultură Rîșcani, care au pregătit un program distractiv, cu produse din bucătăria tradițională și cu expoziții ale meșterilor populari, care au transformat scoarul primăriei într-un basm. Citeşte mai mult...
Publicat: Vineri, 13 iulie 2018 de Serviciul Administraţie Publică
Directorul ADR Nord, domnul Vitalii Povonschii a realizat o vizită de lucru la Rîșcani. Agenda a inclus examinarea nivelului de implementare a proiectului Piața Regională engros din Rîșcani. Actualmente se realizează lucrările de montare a fermelor metalice pentru frigiderul prevăzut pentru păstrarea legumelor și a fructelor. De calitatea lucrărilor și a finanțării oportune este interesat și președintele raionului, dl Iurie Urzică. Citeşte mai mult...
Publicat: Vineri, 13 iulie 2018 de Serviciul Administraţie Publică
Astăzi au început lucrări de reparație din fondul rutier raional a drumului L-151.1 - drum de acces spre or Rîșcani. Aici vor fi efectuate lucrări de reparație a îmbrăcămintei rutiere din beton asfaltic pe o suprafață de 12000m2, antreprenor SA Drumuri Bălți. Citeşte mai mult...
Publicat: Joi, 12 iulie 2018 de Serviciul Administraţie Publică
Astăzi, a avut loc deschiderea oficială a Centrului Multifuncțional al Agenției Servicii Publice din or. Rîșcani. La ceremonia de lansare au participat președintele raionului Iurie Urzică, conducerea ASP, reprezentanți ai serviciilor deconcentrate din raion și reprezentanți ai administraților publice locale de nivelul I. Citeşte mai mult...
Publicat: Miercuri, 11 iulie 2018 de Serviciul Administraţie Publică
Astăzi, la inițiativa Președintelui raionului Rîșcani, dnul Iurie URZICĂ, în incinta Consiliului raional a avut loc o ședință de lucru la care au participat primarii localităților din raionul Rîșcani și reprezentanții SA “Drumuri Rîșcani”. Citeşte mai mult...
Publicat: Luni, 09 iulie 2018 de Serviciul Administraţie Publică
Recent, la data de 6 iulie 2018, Direcția Raională Învățământ, Tineret și Sport Rîșcani a organizat în incinta Consiliului raional Rîșcani o ședință de lucru la care au participat managerii instituțiilor preuniversitare din raionul Rîșcani. Citeşte mai mult...
Publicat: Vineri, 06 iulie 2018 de Serviciul Administraţie Publică
Astăzi, 6 iulie este marcată ziua comemorării victimelor stalinismului. Astfel în toate localitățile republicii se cinstește memoria celor care au trecut prin calvarul deportărilor. Este un pas important pentru păstrarea în conștiința publică a paginilor tragice din istoria Republicii Moldova ce țin de represiunile în masă ale oamenilor în perioada deportărilor, precum și o ocazie de a contribui la educarea tinerei generații în spiritul libertății, democrației și respectului pentru personalitatea umană. Citeşte mai mult...
Publicat: Marţi, 03 iulie 2018 de Serviciul Administraţie Publică
Dările de seamă a primarilor continuă și săptămâna aceasta. Recent, la data de 2 iunie președintele raionului Rîșcani dnul Iurie URZICĂ împreună cu vicepreședintele raional dna Galina ZAMURDAC a fost în s. Zăicani, s. Pociumbeni și s. Pociumbăuți. Citeşte mai mult...
Publicat: Marţi, 03 iulie 2018 de Serviciul Administraţie Publică
Lucrările de reparație a drumurilor în cadrul proiectului “Drumuri bune pentru Moldova” a ajuns și în s. Zăicani. Va fi reparată porțiunea de drum regional G23 G22-Zăicani-Pîrjota-R7. Citeşte mai mult...

Rezultate 1 - 10 din 58
» Toate înregistrările
Sus


 

 

-------------------------------------------
ONG-uri Raionale

-------------------------------------------

 

 

 

 

http://calm.md/img/nopicsmall_ro.png

Direcția Raională Învățământ, Tineret și Sport Rîșcani

 

   

https://declaratii.ani.md/searchDeclarations/index

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rîșcani în imagini
Amplasarea geografica a raionului Riscani

© 2016 Consiliul raional Rîșcani, Republica Moldova.
str. Independenţei 38, or. Rîșcani, MD-5600, Republica Moldova
Tel/Fax.: (256) 22058;
Web: www.riscani.md, mail: consiliu@riscani.md.

Total vizitatori: 2200
Vizitatori ieri: 504
Vizitatori azi: 387
Online: 5