» Arhiva Sondaje Online
Ştiri
În primăria Răcăria au continuat întâlnirile primarilor din raion
Publicat: Vineri, 20 octombrie 2017 de

În primăria  Răcăria, unde s-a organizat ultima ședință a primarilor din raion  au fost evidențiate reușitele și problemele autorităților publice locale. În special dicuțiile au fost direcționate spre elucidarea unor situații dificile din teritoriu , dar și în vederea creării unor capacități manageriale de a organiza și a dirija o comunitate.

Cu informații despre activitatea autorităților au venit reprezentanții administrației publice din Malinovscoe, Nihoreni și Răcăria.

Au fost puse în discuție diverse aspecte din activitatea autorităților publice din raion. Doamna Valentina Nadulișneac, primarul din Răcăria, a enumărat realizările cu care se mândrește cum ar fi: instalarea apei și a sistemului de canalizare la instituțiile educaționale, gazificarea locuințelor și a instituțiilor educaționale din cele două sate, reparația grădiniței din Răcăria, instalarea apeductelor în Ușurei și Răcăria, iluminarea străzilor din ambele localități, includerea în proiectul regional de colectare a deșeurilor - toate fiind efectuate din surse proprii și investiții din difertite fonduri investiționale și în colaborare și cu susținerea agenților economici din localitățile comunei.

Și conducătorii instituțiilor educaționale au menționat schimbările pozitive ce s-au produs atât în infrastructură, cât și în organizarea procesului educațional. Desigur mai sunt necesități cum ar fi: unele remanieri în ospătăria la grădiniță, rafturi în grădiniță, a unui frigider la grădiniță. În același timp au fost constatate cheltuieli nerentabile la școala primară-grădiniță din Ușurei.

Problema identificată la Răcăria a fost starea clădirii OMF din localitate care poate fi soluționată prin transmiterea în proprietatea Consiliului Raional.

Despre situația de la Nihoreni a vorbit, conform agendei mai întâi primarul, domnul Constantin Macovei, care a menționat unele realizări cum ar fi: gazificarea satului, asigurarea cu apă, reparația capitală a grădiniței, colectarea deșeurilor.

Problemele de la grădinița Nihoreni enumărate de primar au fost gazificarea blocului alimentar și pardosirea pereților. Azilul de bătrâni din localitate continuă să fie o durere de cap a autorităților din Nihoreni, deși toate primăriile achită mijloacele conform contractelor. Alte probleme menționate de primar au fost relațiile cu Piscicola în vederea bazinelor acvatice precum și proprietarilor de vile din teritoriul primăriei care nu achită taxele conform legislației.

Instituțiile educaționale de la Nihoreni au prezentat un șir de realizări care se datorează efortului depus în comun la inițiativa managerilor care au fost susținuți de autoritățile publice de ambele niveluri și astfel au reușit să atragă investiții din diverse fonduri pentru a asigura condiții optime de activitate și instruire a copiilor nu doar din această localitate. Liceul moldo-ucrainean “C.Popovici” 7 mln lei au reușit să valorifice prin diferite proiecte: reparații, sistemul de încălzire, canalizarea și grupurile sanitare, schimbarea tâmplăriei, precum și dotarea medodico-didactică a procesului educațional cu materiale și utilaj, asigurarea accesului persoanelor cu dizabilități, reparația gardului. O reușită a liceului este colaborarea cu ONG în domeniul perfecționării cadrelor didactice și a consolidării bazei sportive a instituției. Și în grădiniță s-au produs anumite remanieri cum ar fi: reparația, construirea trotuarelor, utilarea cu suporturi didactice, amenajarea blocurilor pentru crearea condițiilor fiziologice, mai sunt necesare rafturi la grădiniță.

Medicii de la OMF Nihoreni se întâlnesc cu aceleași probleme : lipsa culturii medicale a cetățenilor. S-a vorbit despre utilaje de măsurare a tensiunii insuficiente în instituțiile medicale..

Și reprezentanții primăriei Malinovscoe au prezentat reușitele și deficiențele în activitate. Primarul comunei , domnul Ion Doroș, a menționat colaborarea cu agenții economici din comună, despre dezvoltarea sistemului de asigurare cu apă în comună, despre drumurile reparate, acțiunile comunitare desfășurate, reparațiile de la grădiniță, colaborarea între instituțiile educaționale. Managerii instituțiilor educaționale au scos în evidență colaborarea fructuoasă dintre autorități și instituțiile din raion.  Reparația sălii pentru festivități, cantina, atelierul, copertina, grupul sanitar, colaborarea cu diferite ONG, deși este deficit financiar reușesc să facă schimbări în infrastructura gimnaziului. La grădiniță s-a instalat sistemul de ventilare, reparația blocului alimentar, utilajul nou, s-a procurat frigider, plită de gaz.

Dintre problemele din comună au fost subliniate insuficiența mijoacelor financiare pentru asigurarea cu apă a locuitorilor din Lupăria. S-a vorbit despre pomii uscați de pe teritoriul gimnaziului, necesitatea schimbării sistemului electric din clădirea gimnaziului, mobila învechită. La grădiniță în bucătărie e nevoie de un cuptor, de mese de inox, în același timp  e nevoie de o încăpere pentru alimentarea copiilor, amenajarea terenului de joc a copiilor.

Schimbul de experiență s-a axat pe metodele de organizare a implicării cetățenilor în soluționarea problemelor comunitare și stabilirii unor relații de colaborare durabile cu agenții economici precum și instituirea sectoarelor de supraveghere de bună vecinătate.Aceste capacități au fost identificate și apreciate înalt de către conducerea raionului referindu-se la primăria Răcăria.

Președintele raionului, domnul Iurie Urzică, monitorizând întâlnirea, a insistat asupra respectării legislației în toate domeniile, în special s-a referit la activitatea financiar -fiscală, domeniul funciar. A vorbit despre pedeapsa pentru evaziunea fiscală. A subliniat că e un lucru delicat, dar atitudinea trebuie să fie una corectă, legală - astfel va crește disciplina și responsabilitatea față de datoriile legale. Toate acestea se pot realiza în colaborare, cu atitudine pozitivă. În final a atras atenția asupra efectului acestei forme de colaborare care o vede în primul rând în realizarea unui schimb de informații și, mai ales, valorificarea practicilor pozitive.

Alte înregistrări
Publicat: Astăzi (Joi), 20 septembrie 2018 de Serviciul Administraţie Publică
Coordonarea activităților proiectate și realizate de către serviciile desconcentrate și colaborarea cu autoritățile publice locale este o condiție inerentă a asigurării oferii serviciilor de calitate cetățenilor. Anume acesat a fost obiectivul principal al întrunii șefilor serviciilor desconcentrate care s-a produs joi, 20 septembrie, la Consiliul Raional Rîșcani, Activitatea a fost maderată de doamnul Cornel Vasilachi, șef adjunct al Oficiului teritorial Bălți. La ședință a fost prezent și președintele raionului, domnul Iurie Urzică. Citeşte mai mult...
Publicat: Astăzi (Joi), 20 septembrie 2018 de Serviciul Administraţie Publică
Astăzi, 20 septembrie, în s. Borosenii Noi, r-nul. Rîșcani, a fost dat în exploatare un nou mini-teren de fotbal cu acoperire artificială, în cadrul programului Federației Moldovenești de Fotbal ”Toți împreună”. Citeşte mai mult...
Publicat: Astăzi (Joi), 20 septembrie 2018 de Serviciul Administraţie Publică
În satul Borosenii Noi a fost inaugurată și sfințită o porțiune de drum recent renovată capital în cadrul programului ”Drumuri bune pentru Moldova”. Citeşte mai mult...
Publicat: Astăzi (Joi), 20 septembrie 2018 de Serviciul Administraţie Publică
Cetățenii s. Singureni, au participat astăzi la solemnitatea de inaugurare a mini-terenului de fotbal cu acoperire artificială, în cadrul programului Federației Moldovenești de Fotbal ”Toți împreună”. Citeşte mai mult...
Publicat: Astăzi (Joi), 20 septembrie 2018 de Serviciul Administraţie Publică
Tradițional, înaintea hramului orașului, sub patronajul Președintelui raionului Rîșcani, domnul Iurie Urzică, în parteneriat cu primăria orașului Rîșcani și Filiala Bălți a Camerei de Comerț, în orașul Rîșcani în piața centrală s-a desfășurat Expo-Târgul universal ”Toamna la Rîșcani”. Citeşte mai mult...
Publicat: Marţi, 18 septembrie 2018 de Serviciul Administraţie Publică
La data de 17 septembrie, în satul Mihăileni a fost deschisă grădinița de copii în sectorul 4 al satului. La rugămintea unui grup de cetățeni întruniți în ședință în primărie a fost invitat Domnul Iurie Urzică, Președintele Raionului Rîșcani. Citeşte mai mult...
Publicat: Marţi, 18 septembrie 2018 de Secţia Gospodărie Comunală, Construcţii şi Drumuri
Un drum bun pentru locuitorii satului Mihaileni. Citeşte mai mult...
Publicat: Marţi, 18 septembrie 2018 de Serviciul Administraţie Publică
La data de 18.09.2018, în incinta Consiliului raional Rîșcani, a avut loc ședința Comisiei extraordinară raională de Sănătate Publică, unde au fost prezenți primarii și directorii gimnaziilor și liceelor din raionului Rîșcani. Citeşte mai mult...
Publicat: Vineri, 14 septembrie 2018 de Direcţia Finanţe
La data de 13.09.2018 a avut loc ședința de lucru cu participarea administrațiilor publice locale nivelul I și instituțiilie de nivelul II Citeşte mai mult...
Publicat: Vineri, 14 septembrie 2018 de Secţia Gospodărie Comunală, Construcţii şi Drumuri
De drumuri cu îmbrăcăminte rutieră din beton asfaltic deja beneficiază locuitorii satelor Balanul Nou, Ramazani, Aluniș, Corlăteni, Mălăiești, Gălășeni, Nihoreni, Răcăria, Ușurei, Borosenii Noi, Malinovscoe, Singureni, Zăicani, Mihaileni, Vasiliuți, Moșeni, Sturzeni, Cucuieții Vechi, Văratic, Citeşte mai mult...

Rezultate 1 - 10 din 273
» Toate înregistrările
Sus


 

 

-------------------------------------------
ONG-uri Raionale

-------------------------------------------

 

 

 

 

http://calm.md/img/nopicsmall_ro.png

Direcția Raională Învățământ, Tineret și Sport Rîșcani

 

   

https://declaratii.ani.md/searchDeclarations/index

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rîșcani în imagini
Training IDIS Viitorul ”Consolidarea autonomiei locale” 111

© 2016 Consiliul raional Rîșcani, Republica Moldova.
str. Independenţei 38, or. Rîșcani, MD-5600, Republica Moldova
Tel/Fax.: (256) 22058;
Web: www.riscani.md, mail: inforiscanimd@gmail.com

 

Total vizitatori: 2332
Vizitatori ieri: 516
Vizitatori azi: 519
Online: 9