La moment nu sunt sondaje deschise!

» Arhiva Sondaje Online
Ştiri
Ziua Internațională a Profesorului marcată la Rîșcani
Publicat: Vineri, 06 octombrie 2017 de Serviciul Administraţie Publică

     O sărbătoare de nota “zece” a fost organizată pentru circa 183 cadre didactice din instituțiile de învățământ preuniversitar și de educație timpurie.

    S-au împletit frumos într-un buchet ce-a înglobat în sine toate culorile toamnei mesaje de felicitare, versuri, cîntece și multe, multe mențiuni în semn de recunoștință și apreciere a muncii cu dăruire de sine a tuturor celor care educă generațiile tinere, pregătindu-le pentru a crea viitorul acestei țări.

     Cu un mesaj de felicitare din partea Aparatului Președintelui raionului a venit în fața celor prezenți la solemnitate, doamna Galina Zamurdac, vicepreședinte a raionului. Dumneaei a menționat că ”la 5 octombrie  toatălumea marchează sărbătoarea celor care modelează sufletele copiilor, adolescenților și tinerilor, a celor care transmit generației tinere cunoștințe în diverse domenii. În numele Consiliului Raional, al președintelui raionului, vă adresez cele mai sincere felicitări cu prilejul Zilei Profesionale a lucrătorilor din învățământ. De cunoștințele cu care îi înzestrați Dumneavoastră pe copiii noștri depinde, în mare măsură, viitorul lor, iar prin ei și viitorul țării noastre, deoarece dezvoltarea, securitatea și bunăstarea fiecărui stat depind de calitatea potențialului uman.

    Vă doresc multă sănătate pentru a reuși să vă desfășurați eficient activitatea profesională, armonie în familiile Dumneavoastră, succese în această muncă deosebit de grea, dar nobilă. Vă urez prosperare, optimism, împliniri personale și profesionale și tot respectul pe care îl meritați din partea copiilor și părinților acestora, recunoștința și aprecierea întregii societăți”.

     Dumneaei a anunțat că pentru fiecare participant la această activitate se oferă din partea domnului Iurie Urzică, președinte al raionului câte un cadou în semn de apreciere a efortului depus pe acest tărâm nobil de activitate.

     Pentru activitatea prodigioasă au fost înmânate diplome ale Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Consiliului Raional, Direcției Învățământ Tineret și Sport, Secției Cultură și a Sindicatelor de ramură.

Alte înregistrări
Publicat: Luni, 09 octombrie 2017 de Serviciul Administraţie Publică
Recent, în cadrul unei ceremonii consacrate ”Zilei profesionale a lucrătorilor din învățământ”,Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon a acordat 141 de Diplome de Onoare ale Președintelui Republicii Moldova la 63 de cadre didactice și 78 de instituții de învățământ preuniversitar din țară. Citeşte mai mult...
Publicat: Marţi, 03 octombrie 2017 de Serviciul Administraţie Publică
Consiliul Raional Rîșcani a organizat la data de 01.10.2017 un eveniment pentru marcarea Zilei Internaționale a Oamenilor în Etate. Citeşte mai mult...
Publicat: Luni, 25 septembrie 2017 de Serviciul Administraţie Publică
La 20 ianuarie 2017 raionul Rîșcani și regiunea Kalisz din Polonia au semnat un acord de cooperare internațională. Scopul acordului este de a facilita funcționarea administrației publice locale, dezvoltarea economie, agriculturii și industriei agro-alimentare, promovând bunele practici de agricultură, inclusiv formarea specialiștilor pentru agricultură, dezvoltarea industriei, comerțului, dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, educație, cultură, turism și servicii de asistență în stabilirea unor contacte între școli din zona regiunii Kalisz și Rîșcani, inclusiv prin facilitarea schimbului de elevi. Citeşte mai mult...
Publicat: Vineri, 22 septembrie 2017 de Serviciul Administraţie Publică
La inițiativa președintelui raionului recent s-au desfășurat consultări publice ale unor proiecte de decizii ce prevăd activitatea instituțiilor medico- sanitare publice din raion. Citeşte mai mult...
Publicat: Sâmbătă, 16 septembrie 2017 de Serviciul Administraţie Publică
Au demarat lucrările de reparație a unor sectoare importante ale străzilor Independenței și Gagarin din orașul Rîșcani. Citeşte mai mult...
Publicat: Vineri, 15 septembrie 2017 de Serviciul Administraţie Publică
În scopul respectării legislației în vigoare și a asigura un proces decizional transparent, la 13 septembrie curent au avut loc consultări publice ale unor proiecte de decizii inițiate de președintele raionului în domeniul financiar și educațional. Citeşte mai mult...
Publicat: Vineri, 15 septembrie 2017 de Serviciul Administraţie Publică
În săptămâna curentă această formă de identificare a problemelor cetățenilor și a impedimentelor în activitatea administrației publice locală s-a produs la Aluniș. Citeşte mai mult...
Publicat: Miercuri, 19 iulie 2017 de Serviciul Administraţie Publică
Pe data de 18 iulie, viceministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Ion Stratulat, a efectuat o vizită de lucru în raionul Rîșcani. El a fost însoțit de reprezentantul ADR Nord Olga Sicora. Oficialii au avut o întrevedere cu primarii și inginerii cadastrali din raion. Discuția a fost moderată de președintele raionului, Iurie Urzică. Citeşte mai mult...
Publicat: Joi, 29 iunie 2017 de Serviciul Administraţie Publică
La 29 iunie, domnul Iurie Urzică, președintele raionului a convocat în ședință de lucru primarii, agenții economici din agricultură și serviciile desconcentrate pentru a examina anumite detalii ale desfășurării recoltării 2017 și organizarea controlului reciproc între agenții economici din raion. Citeşte mai mult...
Publicat: Marţi, 20 iunie 2017 de Serviciul Administraţie Publică
La 20 iunie, în raion a fost în vizită de lucru dna Ludmila Burlaca, șef, Direcție Relații Interetnice și Funcționarea Limbilor, a Biroului Relații Interetnice din Republica Moldova, care a avut o întrevedere cu șefii de Direcții și Secții din Consiliul Raional Rîșcani. Discuțiile au fost moderate de vicepreședintele raionului, dna G.Zamurdac. Citeşte mai mult...

Rezultate 1 - 10 din 95
» Toate înregistrările
Sus


 

 

-------------------------------------------
ONG-uri Raionale

-------------------------------------------

 

 

 

 

http://calm.md/img/nopicsmall_ro.png

Direcția Raională Învățământ, Tineret și Sport Rîșcani

 

 
Rîșcani în imagini
Expo-tirgul universal ”Toamna la Riscani” 2015 Training IDIS Viitorul ”Consolidarea autonomiei locale”

© 2016 Consiliul raional Rîșcani, Republica Moldova.
str. Independenţei 38, or. Rîșcani, MD-5600, Republica Moldova
Tel/Fax.: (256) 22058;
Web: www.riscani.md, mail: consiliu@riscani.md.

Total vizitatori: 1835
Vizitatori ieri: 358
Vizitatori azi: 22
Online: 4