La moment nu sunt sondaje deschise!

» Arhiva Sondaje Online
Ştiri
Comemorarea victimelor represiunilor staliniste
Publicat: Miercuri, 06 iulie 2016 de Serviciul Administraţie Publică

 

Astăzi, 6 iulie 2016, se împlinesc 67 de ani de la cel de-al doilea val de deportări din Basarabia. Aparatul Președintelui raionului Rîșcani împreună cu  angajații subdiviziunilor subordonate, au depus flori la monumentul victimelor represiunilor staliniste, recent inaugurat. În cadrul operaţiunii din iulie 1949 a avut loc cel mai mare val de deportări din Basarabia.

Precizăm că din raionul Rîșcani, în cele trei valuri de deportări, au fost supuși represiunilor 2354 persoane.

Ziua de 6 iulie a fost instituită prin Hotărârea Parlamentului nr.433-XII din 26 decembrie 1990. În conformitate cu Decretul președintelui Nicolae Timofti din data de 1 iulie 2016 în fiecare an, în această zi, în toate localitățile republicii vor fi coborîte în bernă drapelele de stat.

 
 

Alte înregistrări
Publicat: Miercuri, 19 iulie 2017 de Serviciul Administraţie Publică
Pe data de 18 iulie, viceministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Ion Stratulat, a efectuat o vizită de lucru în raionul Rîșcani. El a fost însoțit de reprezentantul ADR Nord Olga Sicora. Oficialii au avut o întrevedere cu primarii și inginerii cadastrali din raion. Discuția a fost moderată de președintele raionului, Iurie Urzică. Citeşte mai mult...
Publicat: Joi, 29 iunie 2017 de Serviciul Administraţie Publică
La 29 iunie, domnul Iurie Urzică, președintele raionului a convocat în ședință de lucru primarii, agenții economici din agricultură și serviciile desconcentrate pentru a examina anumite detalii ale desfășurării recoltării 2017 și organizarea controlului reciproc între agenții economici din raion. Citeşte mai mult...
Publicat: Marţi, 20 iunie 2017 de Serviciul Administraţie Publică
La 20 iunie, în raion a fost în vizită de lucru dna Ludmila Burlaca, șef, Direcție Relații Interetnice și Funcționarea Limbilor, a Biroului Relații Interetnice din Republica Moldova, care a avut o întrevedere cu șefii de Direcții și Secții din Consiliul Raional Rîșcani. Discuțiile au fost moderate de vicepreședintele raionului, dna G.Zamurdac. Citeşte mai mult...
Publicat: Marţi, 20 iunie 2017 de Serviciul Administraţie Publică
Stimați colegi, Cu prilejul zilei profesionale Ziua funcţionarului public adresez tuturor angajaților din domeniul Serviciul Public din raion un mesaj de felicitare şi încredere în capacitatea fiecăruia de a face faţă provocărilor, de a realiza progrese şi reforme, în aptitudinea de luare a deciziilor şi responsabilitate. Citeşte mai mult...
Publicat: Joi, 04 mai 2017 de Serviciul Administraţie Publică
Consiliul Raional Rîșcani, în conformitate cu Planul de acțiuni de implementare a Strategiei de dezvoltare a raionului, a aprobat în bugetul pentru anul curent mijloace în sumă de peste 2 mil. lei - mijloace nedistribuite în anul 2016 - pentru reparația capitală a străzii centrale a orașului Rîșcani. Citeşte mai mult...
Publicat: Miercuri, 12 aprilie 2017 de Serviciul Administraţie Publică
Ministrul culturii, Monica Babuc s-a aflat la 3 aprilie curent într-o vizită de lucru în raionul Rîșcani. Citeşte mai mult...
Publicat: Miercuri, 22 februarie 2017 de Serviciul Administraţie Publică
Întîlnirea cu administrația raionului, audiența cetățenilor și întrunirea cu lucrătorii din domeniul culturii au fost doar unele din componentele vizitei în teritoriu a domnului Igor Șarov, viceministru al culturii din Republica Moldova. Citeşte mai mult...
Publicat: Miercuri, 01 februarie 2017 de Serviciul Administraţie Publică
Sincere felicitări, stimați colegi! La1 februarie, sărbătorim Ziua autonomiei locale și a lucrătorului din administrația publică locală, această zi a devenit o bună şi trainică tradiţie, ce se înscrie temeinic în calendarul sărbătorilor profesionale. Citeşte mai mult...
Publicat: Vineri, 27 ianuarie 2017 de Serviciul Administraţie Publică
Președintele raionului a salutat oaspeții și a prezentat audiența: primarii localităților din raion, consilieri raionali, conducătorii serviciilor desconcentrate și ai subdiviziunilor consiliului raional, conducători ai instituțiilor publice. Domnul I.Urzică i-a mulțumit domnului prim-ministru pentru posibilitatea de a realiza o astfel de activitate în raionul Rîșcani. Citeşte mai mult...
Publicat: Miercuri, 18 ianuarie 2017 de Serviciul Administraţie Publică
Recent, la 17 ianuarie, în raion a fost în vizită de lucru viceministrul transporturilor și infrastructurii drumurilor din Republica Moldova, domnul Sergiu Bucătaru, care a avut o întrevedere cu serviciile deconcentrate și descentralizate în teritoriu din domeniul construcțiilor, transportului, drumurilor și cu primari din localitățile noastre. Discuțiile au fost moderate de vicepreședintele raionului, dna G.Zamurdac. Citeşte mai mult...

Rezultate 1 - 10 din 87
» Toate înregistrările
Sus


 

 

-------------------------------------------
ONG-uri Raionale

-------------------------------------------

 

 

 

 

http://calm.md/img/nopicsmall_ro.png

Direcția Raională Învățământ, Tineret și Sport Rîșcani

 

 
Rîșcani în imagini

© 2016 Consiliul raional Rîșcani, Republica Moldova.
str. Independenţei 38, or. Rîșcani, MD-5600, Republica Moldova
Tel/Fax.: (256) 22058;
Web: www.riscani.md, mail: consiliu@riscani.md.

Total vizitatori: 2082
Vizitatori ieri: 296
Vizitatori azi: 269
Online: 3