La moment nu sunt sondaje deschise!

» Arhiva Sondaje Online
Ştiri
Prima ședință a consiliului raional din anul 2020
Publicat: Vineri, 24 ianuarie 2020 de Serviciul Administraţie Publică

La 24 ianuarie curent, consilierii raionali s-au întrunit la prima ședință a autorității deliberative raionale.

Ședința a  fost prezidată de consilierul Grigori Goncearuc.

În cadrul ședinței au fost puse în discuție 11 proiecte de decizie. Dezbateri aprinse a generat aprobarea ordinii de zi. Consilierii din fracțiunea PDM au fost împotriva includerii în programul de lucru a deciziei cu privire la modificarea deciziei nr. 09/07 din 27.12.2019 „Cu privire la raporturile de muncă cu șeful Instituției Medico-Sanitare Publice „Centrul de Sănătate Rîșcani”, dl Nicolae Ursu”. În pofida argumentelor aduse, majoritatea consilierilor prezenți au aprobat  modificarea dată.

Lucrările ședinței au decurs prin aprobarea unor decizii fără examinare detaliată, întrucât au fost examinate și s-a ajuns la consens în comisiile consultative care s-au organziat în ajun. Un singur  proiect de  decizie a  fost discutat îndelung.  Mai mulți consilieri au optat pentru ca dl N.Ursu să îndeplinească obligațiunile de șef al Instituției Medico-Sanitare Publice „Centrul de Sănătate Rîșcani”, însă majoritatea au numit-o pe dna Gabriela Sandu, medic de familie la insitituția dată, să îndeplinească obligațiunile de serviciu ale șefului Instituției Medico-Sanitare Publice „Centrul de Sănătate Rîșcani”, până la selectarea prin concurs a noului șef și angajarea acestuia de către Consiliul raional Rîșcani.

Au mai fost aprobate un șir de decizii prin care s-a corelat și s-a modificat bugetul raional, au fost aprobate actele necesare pentru activitatea ÎM Centrul Stomatologic Raional Rîșcani, a fost modificat consiliul de coordonare a concursului raional ,,Cel mai bun licean” și al activităților de susținere și premiere al copiilor și tinerilor dotați. Pentru aceste activități de tineret și pentru susținerea activității AO „Moldova AID” consilierii au alocat mijloace financiare.

 

Alte înregistrări
Publicat: Vineri, 14 februarie 2020 de Serviciul Administraţie Publică
Astăzi, 14 februarie, în sala de ședințe a Consiliului Raional, Oficiul Teritorial Bălți al Cancelariei de Stat a Republicii Moldova, conform planului de acțiuni, a organizat o ședință de totalizare a activității acestuia în teritoriul gestionat cu reprezentanții autorităților publice de nivelul I și II din raionul Rîșcani. Citeşte mai mult...
Publicat: Vineri, 14 februarie 2020 de Serviciul Administraţie Publică
Sunt evenimente despre care ne aminitm cu zâmbet, dar și cu lacrimi în ochi. Printre ele este și retragerea trupelor militare din Afganistan. În amintirea acestui eveniment istoric controversat, care a lăsat urme adânci în inimile celor care s-au întors acasă din acest război, dar și în sufletele rudelor celor care au plătit cu viața pentru a-și îndeplini misiunea de ostaș internaționalist, în raion au fost organizate recent mai multe acțiuni de comemorare Citeşte mai mult...
Publicat: Miercuri, 12 februarie 2020 de Serviciul Administraţie Publică
Mult stimați combatanți! Onorați veterani! Bravii ostași moldoveni merită întreaga noastră admirație, respect și pomenire, fiindcă cu prețul propriilor vieți, și-au îndeplinit datoria de ostaș internaționalist ajutând poporul afgan. Cele peste 300 familii a căror feciori își satisfăceau serviciul militar în Afganistan așteptau cu speranță clipa când cei dragi vor reveni pe plaiurile natale. Cu mare regret nu toți au reușit să se reîntoarcă vii și nevătămați, unii au căzut la datorie ca niște eroi, alții au fost mutilați rămânând invalizi. Citeşte mai mult...
Publicat: Marţi, 11 februarie 2020 de Serviciul Administraţie Publică
Astăzi, 11 februarie producătorii agricoli și procesatorii materiei prime agricole din raion s-au întrunit într-un seminar informativ cu tema : Particularitățile lucrărilor agricole de primăvară în condițiile anului 2020” organizat de Șecția Agricultură şi Alimentaţie a Consiliului Raional Rîșcani. Citeşte mai mult...
Publicat: Joi, 06 februarie 2020 de Serviciul Administraţie Publică
Azi, 6 februarie, filiala Bălți a Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova în parteneriat cu Consiliul raional Rîșcani au organizat și desfășurat seminarul cu genericul „Instrucţiuni de securitate şi sănătate în muncă (SSM)”. La inaugurarea seminarului au participat dl Igor Culic, vicepreședinte al raionului Rîșcani și Galina Codița, director al filialei Bălți, CCI Citeşte mai mult...
Publicat: Miercuri, 05 februarie 2020 de Serviciul Administraţie Publică
La 4 februarie curent președintele raionului, domnul Vasile Secrieru, în prezența angajaților din aparatului președintelui, a consilierului raional, dl N.Iarmalic a oficializat depunerea Jurământului de credinţă faţă de Republica Moldova, pentru obținerea cetățeniei. Citeşte mai mult...
Publicat: Marţi, 04 februarie 2020 de Serviciul Administraţie Publică
Astăzi, 4 februarie, domnul Pavel Voicu, Ministrul Afacerilor Interne, a realizat o vizită de lucru la Rîșcani. După o întrevedere cu președintele raionului și cu șeful IP Rîșcani, domnul Ministru a participat la o ședința comună cu reprezentanții administrației publice locale, angajații serviciilor disconcentrate, consilierii raionali, reprezentanții societății civile. Citeşte mai mult...
Publicat: Vineri, 31 ianuarie 2020 de Secţia Economie
În perioada 29 ianuarie – 2 februarie, centrul Moldexpo din or. Chișinău, găzdiuește cea de-a XIX-a ediție a expoziției dedicate produselor fabricate în Moldova. La eveniment vor participa agenți economici din diferite domenii de activitate și regiuni ale țării, precum și comunitatea de afaceri de peste hotare. Citeşte mai mult...
Publicat: Vineri, 31 ianuarie 2020 de Serviciul Administraţie Publică
Stimați colegi din autorităţile administraţiei publice locale, Cu ocazia Zilei autonomiei locale şi a lucrătorului din administraţia publică locală, exprim înalta apreciere pentru activitatea Dumneavoastră de zi cu zi în interesul cetățenilor. Vă adresez sincere felicitări și exprim recunoștința pentru efortul și responsabilitatea manifestată. Rolul reprezentanților autorităților administrației publice locale într-o societate este major, dumneavoastră sunteți cei care direct interacționați cu cetățenii și trăiți împreună atât problemele, cât și succesele. Citeşte mai mult...
Publicat: Joi, 30 ianuarie 2020 de Serviciul Administraţie Publică
La 30 ianuarie curent, în sala de ședințe a Consiliului raional Rîșcani a avut loc un curs de instruire pentru reprezentanții autorităților administrației publice locale primari și secretari ai consiliilor locale, organizat de către Cancelaria de Stat prin intermediul proiectului Uniunii Europene ,,Sprijin în procesul de reformare a administrației publice”. Citeşte mai mult...

Rezultate 31 - 40 din 145
» Toate înregistrările
Sus


 

 

-------------------------------------------
ONG-uri Raionale

-------------------------------------------

 

 

 

 

http://calm.md/img/nopicsmall_ro.png

Direcția Raională Învățământ, Tineret și Sport Rîșcani

 

    

https://declaratii.ani.md/searchDeclarations/index

 

                                                              http://actelocale.gov.md/ral/search?apl=19321

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rîșcani în imagini
Lacul de acumulare Costesti-Stinca

© 2016 Consiliul raional Rîșcani, Republica Moldova.
str. Independenţei 38, or. Rîșcani, MD-5600, Republica Moldova
Tel/Fax.: (256) 22058;
Web: www.riscani.md, mail: inforiscanimd@gmail.com

Linia verde anticorupție: (+373)7992411

Total vizitatori: 2314
Vizitatori ieri: 676
Vizitatori azi: 501
Online: 8