La moment nu sunt sondaje deschise!

» Arhiva Sondaje Online
Ştiri
Condiții mai bune pentru elevii din gimnaziul Gălășeni
Publicat: Vineri, 11 octombrie 2019 de Serviciul Administraţie Publică

Condiții mai bune pentru elevii din gimnaziul Gălășeni

Un eveniment de bucurie a unui vis împlinit au marcat astăzi elevii, părinții, colectivul gimnaziului din s. Gălășeni – inaugurarea sălii sportive după efectuarea lucrărilor de reparație capitală. La solemnitate au fost chemați oaspeți de onoare, cei care au contribuit la finanțarea acestor lucrări și cei care au realizat această reparație de calitate. În mesajul de salut doamna Galina Zamurdac, vicepreședinte al raionului a menționat că pe parcursul ultimilor trei ani de activitate, aparatul președintelui raionului, la inițiativa președintelui și cu susținerea consilierilor raionali a contribuit la efectuarea reparațiilor de amploare în majoritatea instituțiilor preuniversitare, inclusiv în 10 săli de sport.

Dumneaei a înmânat Diplomă de onoare colectivului gimnaziului pentru implicare activă și cu dăruire de sine în acțiunile de îmbunătățire a condițiilor de activitate a acestei instituții. A mulțumit părinților și elevilor pentru suportul oferit și le-a dorit tuturor frumoase realizări în activitate și la studii.

Alte înregistrări
Sunt în desfășurare lucrările de construcție a acoperișului la blocul de locuințele de serviciu pentru tinerii specialiști care vor activa în instituțiile medicale din raion. Aparatul Președintelui raionului, monitorizează respectarea termenilor și calitatea lucrărilor efectuate. Citeşte mai mult...
Muncitorii, lucrează asupra sistemelor inginerești și anume: electricitatea interioară și exterioară, construcția apeductului, sistemele de canalizare a apelor riziduale și pluviale, merg lucrările de construcție a drumului de acces spre frigiderul prevăzut pentru păstrarea legumelor și fructelor. Citeşte mai mult...
Publicat: Marţi, 05 noiembrie 2019 de Serviciul Administraţie Publică
În temeiul articolului 13 și 42 din Legea nr. 436-XVI din 28 decembrie 2006 privind administraţia publică locală; punctului 1 și 2 din Regulamentului-cadru privind constituirea şi funcţionarea consiliilor locale şi raionale aprobat prin Legea nr. 457-XV din 14.11.2003; Hotărârii Comisiei Electorale Centrale nr. 2856 din 05 noiembrie 2019 “Cu privire la convocarea în prima şedinţă a consilierilor Consiliului raional Rîșcani”, se convoacă şedinţa de constituire a Consiliului raional Rîșcani la 8 noiembrie 2019, Citeşte mai mult...
Comisia multidisciplinară pentru protecția socială a persoanelor în dificultate sau cu dizabilități cu vârsta de peste 18 ani a examinat în cadrul ședinței ordinare 5 dosare ale beneficiarilor. În urma examinării au fost aprobate pentru a fi plasate în Centrul de plasament pentru persoane adulte și cu dizabilități „Alinare”, 2 persoane, iar alte trei au fost programate pentru a fi plasate în Centrul Multifuncțional „Renaștere”. Citeşte mai mult...
Publicat: Vineri, 01 noiembrie 2019 de Serviciul Administraţie Publică
Sunt pe ultima suta de metri lucrările de reparație capitală pe interior în edificiul Oficiului de Sănătate Duruitoarea Nouă. S-au schimbat condițiile de activitate ale angajaților și cele de oferire a serviciilor medicale pentru beneficiarii instituției Citeşte mai mult...
Publicat: Miercuri, 30 octombrie 2019 de Secţia Gospodărie Comunală, Construcţii şi Drumuri
Astăzi, 30 octombrie, în incinta Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Nord, au fost recepționate proiectele tehnice de execuție pentru realizarea lucrărilor de îmbunătățire a serviciilor de aprovizionare cu apă în localitățile Păscăuți, Dămășcani și Proscureni și serviciilor de canalizare în localitățile Gălășeni, Mălăiești și Hiliuți din raionul Rîșcani. În cadrul ședinței au participat șeful Secție Construcții, Gospodărie Comunală și Drumuri, domnul Ion Costețchi, contabil șef, doamna Olga Zubcova și primarii beneficiari de proiect. Citeşte mai mult...
Publicat: Miercuri, 30 octombrie 2019 de Serviciul Administraţie Publică
Ședința ordinară a Consiliului de Sănătate Publică Despre îndeplinirea măsurilor de combatere și profilaxie a hepatitelor virale „B” , „C” și „D”, morbiditatea și mortalitatea determinate de cirozele hepatice cât și despre rezultatele activității Asistenței Medicale de Urgență și interacțiunea între instituțiile medico-sanitare publice au fost desfășurate dezbateri aprinse în cadrul ședinței Consiliului Raional de Sănătate Publică. Informațiile au fost prezentate de dna Elena Manole, medic infecționist, șef Secție IMSP Spitalul Raional Rîșcani și dl Liviu Mogîldan, șef substație AMU. Citeşte mai mult...
Publicat: Luni, 28 octombrie 2019 de Direcţia Învăţămînt Tineret şi Sport
Viitorul unei națiunii este hotărât de modul în care aceasta își pregătește tineretul, afirma încă în secolul 17 marele umanist Erasmus. Iar educația pentru un mod sănătos de viață și pentru practicarea Citeşte mai mult...
Publicat: Joi, 24 octombrie 2019 de Secţia Economie
În jur de 23 de tineri din raionul Rîșcani își vor testa abilitățile antreprenoriale în cadrul Etapei I al programului „Start pentru tineri, o afacere durabilă la tine acasă”. Identificarea ideilor de afaceri-Hackathon. Pe parcursul a două zile, viitorii antreprenori își vor transforma ideile în prototipuri funcționale de afaceri. Citeşte mai mult...
Publicat: Joi, 24 octombrie 2019 de Serviciul Administraţie Publică
Un eveniment mult așteptat s-a desfășurat astăzi la gimnaziul „Gheorghe Rîșcanu” – inaugurarea sălii sportive după o reparație capitală. Colectivul de elevi, cadrele didactice au pregătit un program artistic prin care și-au exprimat bucuria unei asemenea schimbări benefice a condițiilor de realizare a procesului educațional la această disciplină importantă pentru dezvoltarea tinerei generații și promovarea unui mod sănătos de viață. Oaspete de onoare la această activitate a fost domnul Iurie Urzică, președinte al raionului. Citeşte mai mult...

Rezultate 1 - 10 din 472
» Toate înregistrările
Sus


 

 

-------------------------------------------
ONG-uri Raionale

-------------------------------------------

 

 

 

 

http://calm.md/img/nopicsmall_ro.png

Direcția Raională Învățământ, Tineret și Sport Rîșcani

 

    

https://declaratii.ani.md/searchDeclarations/index

 

                                                              http://actelocale.gov.md/ral/search?apl=19321

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rîșcani în imagini
Ziua Independen?ei Traseul L151.1 (drum de acces Riscani), au fost efectuate lucrari de reparatie a carosabilului cu imbracaminte rutiera din beton asfaltic pe o suprafata de 12000 m2 O Gradinita noua pentru copilasii din satul Mihaileni Ansamblul de canto Brandusele din Riscani

© 2016 Consiliul raional Rîșcani, Republica Moldova.
str. Independenţei 38, or. Rîșcani, MD-5600, Republica Moldova
Tel/Fax.: (256) 22058;
Web: www.riscani.md, mail: inforiscanimd@gmail.com

Linia verde anticorupție: (+373)7992411

Total vizitatori: 2392
Vizitatori ieri: 843
Vizitatori azi: 579
Online: 14