» Arhiva Sondaje Online
Ştiri
Un seminar regional dedicat proceselor administrative în cadrul APL
Publicat: Miercuri, 06 decembrie 2017 de Serviciul Administraţie Publică

Un grup de angajați și consilieri raionali din raion, recent a participat la masa Rotundă ”Buna guvernare la nivel local prin prisma optimizării proceselor administrative”, organizată de Academia de Administrare Publică (AAP), care a avut loc marți în incinta Consiliului Raional Glodeni. La eveniment au participat deputați în Parlamentul Republicii Moldova, reprezentanți ai conducerii raioanelor Glodeni, Fălești și Edineț,  funcționari publici și consilieri din cele patru raioane, reprezentanți ai AAP.

Dezbaterile au vizat procesele administrative în administrația publică și anume în Consiliul Raional, inclusiv procesul de planificare a activităților, organizarea proceselor de muncă în realizarea planului de acțiuni, procesul decizional și coordonarea activităților în realizarea obiectivelor, controlul și măsurarea rezultatelor. Raionul Rîșcani și-a împărtășit experiența privind Organizarea proceselor de muncă în realizarea planului de acțiuni a Consiliului raional,  prezentată de Mariana Hanganu, specialist în Serviciul Administrare Publică. Bunele practici au fost demonstrate și de reprezentanți ai celorlalte raioane. 

Alte înregistrări
Publicat: Vineri, 21 septembrie 2018 de Serviciul Administraţie Publică
Astăzi, la Rîșcani s-a desfășurat Festivalul Etniilor, cu genericul „Unitate prin diversitate”. Citeşte mai mult...
Publicat: Vineri, 21 septembrie 2018 de Serviciul Administraţie Publică
Expo-Târgul „Toamna la Rîșcani” , ediția a VII în derulare Citeşte mai mult...
Publicat: Joi, 20 septembrie 2018 de Serviciul Administraţie Publică
Coordonarea activităților proiectate și realizate de către serviciile desconcentrate și colaborarea cu autoritățile publice locale este o condiție inerentă a asigurării oferii serviciilor de calitate cetățenilor. Anume acesat a fost obiectivul principal al întrunii șefilor serviciilor desconcentrate care s-a produs joi, 20 septembrie, la Consiliul Raional Rîșcani, Activitatea a fost maderată de doamnul Cornel Vasilachi, șef adjunct al Oficiului teritorial Bălți. La ședință a fost prezent și președintele raionului, domnul Iurie Urzică. Citeşte mai mult...
Publicat: Joi, 20 septembrie 2018 de Serviciul Administraţie Publică
Astăzi, 20 septembrie, în s. Borosenii Noi, r-nul. Rîșcani, a fost dat în exploatare un nou mini-teren de fotbal cu acoperire artificială, în cadrul programului Federației Moldovenești de Fotbal ”Toți împreună”. Citeşte mai mult...
Publicat: Joi, 20 septembrie 2018 de Serviciul Administraţie Publică
În satul Borosenii Noi a fost inaugurată și sfințită o porțiune de drum recent renovată capital în cadrul programului ”Drumuri bune pentru Moldova”. Citeşte mai mult...
Publicat: Joi, 20 septembrie 2018 de Serviciul Administraţie Publică
Cetățenii s. Singureni, au participat astăzi la solemnitatea de inaugurare a mini-terenului de fotbal cu acoperire artificială, în cadrul programului Federației Moldovenești de Fotbal ”Toți împreună”. Citeşte mai mult...
Publicat: Joi, 20 septembrie 2018 de Serviciul Administraţie Publică
Tradițional, înaintea hramului orașului, sub patronajul Președintelui raionului Rîșcani, domnul Iurie Urzică, în parteneriat cu primăria orașului Rîșcani și Filiala Bălți a Camerei de Comerț, în orașul Rîșcani în piața centrală s-a desfășurat Expo-Târgul universal ”Toamna la Rîșcani”. Citeşte mai mult...
Publicat: Marţi, 18 septembrie 2018 de Serviciul Administraţie Publică
La data de 17 septembrie, în satul Mihăileni a fost deschisă grădinița de copii în sectorul 4 al satului. La rugămintea unui grup de cetățeni întruniți în ședință în primărie a fost invitat Domnul Iurie Urzică, Președintele Raionului Rîșcani. Citeşte mai mult...
Publicat: Marţi, 18 septembrie 2018 de Secţia Gospodărie Comunală, Construcţii şi Drumuri
Un drum bun pentru locuitorii satului Mihaileni. Citeşte mai mult...
Publicat: Marţi, 18 septembrie 2018 de Serviciul Administraţie Publică
La data de 18.09.2018, în incinta Consiliului raional Rîșcani, a avut loc ședința Comisiei extraordinară raională de Sănătate Publică, unde au fost prezenți primarii și directorii gimnaziilor și liceelor din raionului Rîșcani. Citeşte mai mult...

Rezultate 1 - 10 din 275
» Toate înregistrările
Sus


 

 

-------------------------------------------
ONG-uri Raionale

-------------------------------------------

 

 

 

 

http://calm.md/img/nopicsmall_ro.png

Direcția Raională Învățământ, Tineret și Sport Rîșcani

 

   

https://declaratii.ani.md/searchDeclarations/index

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rîșcani în imagini
100 de movile Training IDIS Viitorul ”Consolidarea autonomiei locale”

© 2016 Consiliul raional Rîșcani, Republica Moldova.
str. Independenţei 38, or. Rîșcani, MD-5600, Republica Moldova
Tel/Fax.: (256) 22058;
Web: www.riscani.md, mail: inforiscanimd@gmail.com

 

Total vizitatori: 2030
Vizitatori ieri: 425
Vizitatori azi: 217
Online: 10