» Arhiva Sondaje Online
Ştiri
Vizită oficială a preşedinţilor de raioane, membri ai euroregiunii Siret - Prut - Nistru în România
Publicat: Vineri, 11 aprilie 2014 de

Președinți și Vice-Președinți, Primari și Vice-Primari din Republica MOLDOVA în vizită oficială la cele mai înalte instituții ale statului român în cadrul unui eveniment dedicat membrilor Euroregiunii Siret-Prut-Nistru.

Programul vizitei a cuprins, pe lângă primirea de la Cotroceni, o întâlnire cu Președintele Partidului Național Liberal domnul Crin ANTONESCU, o ședință de lucru cu Primul-Ministru al ROMÂNIEI, domnul Victor PONTA la Palatul Victoria, ședință la care au participat și domnul Liviu DRAGNEA, Prim-Viceprim Ministru, alături de Înaltul Reprezentant al Guvernului  domnul Mircea GEOANĂ.

La Palatul Parlamentului a fost organizată o ședință comună cu Uniunea Consiliilor Județene din ROMÂNIA (UNCJR) și Uniunea Consiliilor Raionale din MOLDOVA (UCRM). Cu această ocazie s-a semnat un protocol de colaborare între Euroregiunea Siret-Prut-Nistru și UCRM.

Întâlnirilor cu oameni politici și din administrația locală li s-au adăugat, totodată, întâlniri cu importanți oameni de afaceri din parcurile industriale ale județului Prahova.

Delegația din Republica MOLDOVA a fost întâmpinată inițial la Ploiești de către oficialitățile de prim rang ale județului Prahova. Delegația a fost însoțită pe întreg parcursul vizitei de către domnul Cristian ADOMNIȚEI, Președinte al Consiliului Județean IAȘI, Președinte al Euroregiunii Siret-Prut-Nistru și de către domnul Mircea COSMA, Președinte al Consiliului Județean PRAHOVA.

Vizita, derulată pe parcursul zilelor de 3 și 4 aprilie a avut ca obiective majore: efectuarea de propuneri legislative și macro-economice instituțiilor de prim rang ale statului român care să faciliteze cooperarea transfrontalieră cu impact în buna administrare la nivelul raioanelor și localităților din Republica MOLDOVA, identificarea de județe partenere pentru atragerea în comun de finanțări europene, identificarea de investitori pentru proiecte de dezvoltare ale raioanelor reprezentate.

Vizita a avut un pronunțat caracter pragmatic.

"Este o premieră ce facem noi astăzi aici. Ceea ce poate în sine ar fi o problemă că de 24 de ani nu a mai avut loc un asemenea eveniment în sensul în care întreaga, aproape întreaga administrație publică locală din Republica Moldova să fie prezentă în discuții directe cu guvernul României, pe proiecte concrete şi nu doar pe gânduri bune şi dorinţe de viitor", a spus președintele Euroregiunii Siret-Prut-Nistru, președintele Consiliului Județean IAŞI, Cristian ADOMNIŢEI.

Victor PONTA a promis sprijin pentru construcția a încă un pod peste Prut, a vorbit despre banii alocați guvernului moldovenesc pentru grădinițe şi a exprimat dorința ca, în 2019, când România va deține președinția UE, Republica Moldova să stea la masă cu celelalte state membre. "Nu-mi doresc nimic mai mult decât ca în Moldova să fie prosperitate, să fie liniște, să fie siguranță şi când România va avea președinția Uniunii Europene, în 2019, la masa aceea, la care stau membrii Uniunii Europene, să stea şi Moldova.”

Președintele Traian Băsescu, de asemenea, le-a vorbit oficialilor moldoveni despre asistența financiară română pentru instituțiile de învățământ din Republica Moldova, despre Gazoductul Iaşi-Ungheni, dar şi despre semnificația şi importanța introducerii Moldovei în lista țărilor ai căror cetățeni vor călători fără vize în spațiul Schengen.

Următorul eveniment major al Euroregiunii Siret-Prut-Nistru va avea loc la sfârșitul lunii iunie, în Municipiul Bălți, cu ocazia celei de-a doua ediții a Forumului Economic Transfrontalier.

Membrii Euroregiunii Siret-Prut-Nistru sunt județele Iași, Prahova și Vaslui din România, respectiv raioanele Anenii Noi, Basarabeasca, Călărași, Căușeni, Cimișlia, Criuleni, Drochia, Dubăsari, Fălești, Florești, Glodeni, Hîncești, Ialoveni, Leova, Nisporeni, Orhei, Rezina, Rîșcani, Sîngerei, Soroca, Strășeni, Șoldănești, Ștefan Vodă, Telenești, Ungheni și municipiul Bălți, din Republica Moldova.

Euroregiunea își propune să dezvolte proiecte transfrontaliere în domenii care variază de la economie la social și cultural, de la infrastructură la dezvoltare durabilă în concordanță cu strategiile de dezvoltare ale administrațiilor locale.

 

*Sfârșit*

Alte înregistrări
Publicat: Miercuri, 11 octombrie 2017 de
Pe data de 6 octombrie 2017 Organizația pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii a premiat câștigătorii concursului Național ,,IMM – Model de Responsabilitate Socială” și cel mai bun antreprenor al anului. Citeşte mai mult...
Publicat: Luni, 09 octombrie 2017 de
Recent, în cadrul unei ceremonii consacrate ”Zilei profesionale a lucrătorilor din învățământ”,Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon a acordat 141 de Diplome de Onoare ale Președintelui Republicii Moldova la 63 de cadre didactice și 78 de instituții de învățământ preuniversitar din țară. Citeşte mai mult...
Publicat: Vineri, 06 octombrie 2017 de
O sărbătoare de nota “zece” a fost organizată pentru circa 183 cadre didactice din instituțiile de învățământ preuniversitar și de educație timpurie. Citeşte mai mult...
Publicat: Marţi, 03 octombrie 2017 de
Consiliul Raional Rîșcani a organizat la data de 01.10.2017 un eveniment pentru marcarea Zilei Internaționale a Oamenilor în Etate. Citeşte mai mult...
Publicat: Joi, 28 septembrie 2017 de
Conform tradiției, Camera de Comerț filiala Bălți, Consiliului Raional și în colaborare cu primăria or. Rîșcani au dat start-expotîrgului anual ”Toamana la Rîșcani” la care au participat agenți economici atît din raion, cît și din raioanale vecine. Citeşte mai mult...
Publicat: Joi, 28 septembrie 2017 de
La inițiativa președintelui raionului Rîșcani, domnului Iurie Urzică, a avut loc întîlnirea cu reprezentanții raioanelor Glodeni, Briceni și Edineț. Citeşte mai mult...
Publicat: Luni, 25 septembrie 2017 de
La 20 ianuarie 2017 raionul Rîșcani și regiunea Kalisz din Polonia au semnat un acord de cooperare internațională. Scopul acordului este de a facilita funcționarea administrației publice locale, dezvoltarea economie, agriculturii și industriei agro-alimentare, promovând bunele practici de agricultură, inclusiv formarea specialiștilor pentru agricultură, dezvoltarea industriei, comerțului, dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, educație, cultură, turism și servicii de asistență în stabilirea unor contacte între școli din zona regiunii Kalisz și Rîșcani, inclusiv prin facilitarea schimbului de elevi. Citeşte mai mult...
Publicat: Vineri, 22 septembrie 2017 de
La inițiativa președintelui raionului recent s-au desfășurat consultări publice ale unor proiecte de decizii ce prevăd activitatea instituțiilor medico- sanitare publice din raion. Citeşte mai mult...
Publicat: Sâmbătă, 16 septembrie 2017 de
Au demarat lucrările de reparație a unor sectoare importante ale străzilor Independenței și Gagarin din orașul Rîșcani. Citeşte mai mult...
Publicat: Vineri, 15 septembrie 2017 de
În scopul respectării legislației în vigoare și a asigura un proces decizional transparent, la 13 septembrie curent au avut loc consultări publice ale unor proiecte de decizii inițiate de președintele raionului în domeniul financiar și educațional. Citeşte mai mult...

Rezultate 191 - 200 din 340
» Toate înregistrările
Sus


 

 

-------------------------------------------
ONG-uri Raionale

-------------------------------------------

 

 

 

 

http://calm.md/img/nopicsmall_ro.png

Direcția Raională Învățământ, Tineret și Sport Rîșcani

 

    

https://declaratii.ani.md/searchDeclarations/index

 

                                                              http://actelocale.gov.md/ral/search?apl=19321

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rîșcani în imagini
Expo-tirgul universal ”Toamna la Riscani” 2015 s. Sturzeni 100 de movile Locuitorii s.Ramazani se bucura de un drum renovat

© 2016 Consiliul raional Rîșcani, Republica Moldova.
str. Independenţei 38, or. Rîșcani, MD-5600, Republica Moldova
Tel/Fax.: (256) 22058;
Web: www.riscani.md, mail: inforiscanimd@gmail.com

Linia verde anticorupție: (+373)7992411

Total vizitatori: 2323
Vizitatori ieri: 591
Vizitatori azi: 510
Online: 2