La moment nu sunt sondaje deschise!

» Arhiva Sondaje Online
Anunţuri
Apel de propuneri pentru crearea Grupurilor de Acţiune Locală
Publicat: Marţi, 09 iunie 2020 de Serviciul Administraţie Publică

Solidarity Fund PL din Moldova în parteneriat cu Rețeaua Națională LEADER din Republica Moldova, cu suportul financiar al Uniunii Europene și Polish aid, anunță lansarea apelului de propuneri Inițiative de Creare a Grupurilor de Acțiune Locală (GAL), desfășurat în cadrul proiectului „Abordarea LEADER pentru prosperitatea rurală din Moldova”.

Apelul lansat are drept scop crearea a cel puțin cinci GAL-uri, care vor contribui la dezvoltarea economică locală și la îmbunătățirea nivelului de trai al populației din mediul rural. 

Grupul de Acțiune Locală reprezintă un parteneriat intersectorial teritorial format din reprezentanții a trei sectoare – public, antreprenorial şi civic având la bază criteriile și principiile abordării LEADER.

Sunt eligibile parteneriatele teritoriale constituite din cel puțin trei unități administrativ-teritoriale de nivelul întâi, care sunt învecinate, cu numărul total al populației de cel puțin 10.000 locuitori, care își exprimă intenția și dorința de a implementa abordarea LEADER pe teritoriul reprezentat, în scopul consolidării dezvoltării economice locale. 

Mai multe informații despre criteriile și principiile abordării LEADER, procedura de depunere și evaluare a cererilor pot fi găsite în Regulile de participare.

Aplicația completă va fi expediată prin e-mail, cu titlul mesajului Inițiative de creare GAL la adresa moldova.leader@gmail.com și va include:

  • Formularul de cerere completat conform modelului (în format WORD) – Anexa nr. 1 la Regulile de participare la concurs (descărcați aici);
  • Copia Acordului de intenție pentru implementarea abordării LEADER și participare în Proiect, semnat de părțile relevante, conform modelului (în format PDF) – Anexa nr. 2 la Regulile de participare la concurs (descărcați aici).

 Nu este nevoie de copia tipărită a aplicației sau a anexelor!

Termen limită de depunere a dosarelor17 iulie 2020, ora 17:00.

NOTĂ: Aplicațiile vor fi depuse online și pentru fiecare din ele va fi atribuit un cod automatizat. Recepționarea dosarului va fi confirmată printr-un email expediat solicitantului.

Sesiunea de informare privind apelul de propuneri va avea loc pe data de 16 iunie 2020 și va fi desfășurată online, prin intermediul Platformei Zoom. Persoanele interesate sunt rugate să se înregistreze până duminică, 14 iunie 2020, accesând următorul formular.

În cazul apariției unor întrebări și/sau neclarități cu privire la apelul de propuneri, Vă rugăm să luați legătura cu Patricia Varzari, coordonatoare de proiect: moldova.leader@gmail.com  sau la nr. de tel: 0794 200 27.

Apelul de propuneri este desfășurat în cadrul proiectului „Abordarea LEADER pentru prosperitate rurală în Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană, cofinanțat de Polish aid, implementat de Solidarity Fund PL în Moldova și Rețeaua Națională LEADER din Republica Moldova. Partener strategic – Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.

 

 

Alte înregistrări
Publicat: Vineri, 10 iulie 2020 de Secţia Economie
Programul Comunitatea Mea, finanțat de USAID Moldova și implementat de IREX în Moldova, anunță concurs pentru selectarea primăriilor și a comunităților noi care vor deveni partenere în 2020. Detalii despre concurs găsiți aici: https://bit.ly/2Yv7Bfm Data limită de aplicare: 20 iulie, 2020. Citeşte mai mult...
Publicat: Joi, 09 iulie 2020 de Secţia Economie
ODIMM informează despre organizarea la data de 14 iulie curent, începând cu ora 15-00, a Atelierului public dedicat ÎMM interesate în adoptarea acțiunilor de ecologizare a proceselor de producere și prestare a serviciilor și modalitatea de accesare a suportului prin intermediul Programului de ecologizare a ÎMM. Citeşte mai mult...
Publicat: Sâmbătă, 04 iulie 2020 de Secţia Economie
În contextul restricțiilor impuse de autorități ca urmare a situației epidemiologice din țară, ODIMM a lansat în premieră cursurile de educație antreprenorială în spațiul virtual. Peste 100 de migranți din toate regiunile țării, care au revenit acasă din străinătate, asistă la instruirile antreprenoriale ONLINE în cadrul Programului PARE 1+1. Citeşte mai mult...
Publicat: Joi, 02 iulie 2020 de Direcţia Învăţămînt Tineret şi Sport
Studiile superioare de licenţă (Ciclul I) sunt prima treaptă a studiilor universitare care asigură un nivel de calificare adecvat exercitării unei profesii în vederea inserţiei pe piaţa forţei de muncă, prin cunoştinţe generale şi de specialitate corespunzătoare. Studiile superioare de masterat (Ciclul II) sunt a doua treaptă a studiilor universitare, care asigură aprofundarea în domeniul studiilor de licenţă sau într-un domeniu apropiat, dezvoltarea capacităţilor de cercetare ştiinţifică. Citeşte mai mult...
Publicat: Miercuri, 01 iulie 2020 de Serviciul Resurse Umane
Dosarele de participare la concurs, întocmite conform Hotărârii Guvernului Republicii Moldova nr. 201 din 11 martie 2009 se depun până la data de 21 iulie 2020, ora 17:00 în sediul Consiliului Raional Rîşcani, str. Independenţei 38, etajul IV, biroul nr. 51, tel. de contact 2-24-00. Citeşte mai mult...
Publicat: Miercuri, 01 iulie 2020 de Serviciul Resurse Umane
Dosarele de participare la concurs, întocmite conform Regulamentului privind numirea în funcție pe bază de concurs a șefilor instituțiilor medico-sanitare publice centre de sănătate din raion se depun până la 22 iulie 2020, ora 17:00 în sediul Consiliului Raional Rîşcani, str. Independenţei 38, etajul IV, biroul nr. 51, tel. de contact 2-24-00, e-mail: efrimalina@gmail.com. Citeşte mai mult...
Publicat: Luni, 29 iunie 2020 de Serviciul Resurse Umane
Președintele raionului Rîşcani anunţă concurs pentru ocuparea funcţiei publice vacante de specialist superior Secția Economie. Dosarele de participare la concurs, întocmite conform Hotărârii Guvernului Republicii Moldova nr. 201 din 11 martie 2009 se depun până la data de 20 iulie 2020, ora 17:00 în sediul Consiliului Raional Rîşcani, str. Independenţei 38, etajul IV, biroul nr. 51, tel. de contact 2-24-00. Citeşte mai mult...
Publicat: Luni, 22 iunie 2020 de Serviciul Administraţie Publică
ANUNȚ Vă înştiinţăm că, în conformitate cu dispoziţia Preşedintelui raionului nr. 76 din 19 iunie 2020, la 25 iunie curent se convoaca şedinţa extraordinară a Consiliului Raional. Ședinţa Consiliului Raional va avea loc la ora 10.00, în sala de festivități a Școlii de Artă, Rîșcani, etajul 2. Citeşte mai mult...
Publicat: Marţi, 16 iunie 2020 de Secţia Economie
AO ”CENTRUL REGIONAL DE DEZVOLTARE SOCIO-ECONOMICA” anunţă că a luat start COMPETIȚIE DE GRANTURI pentru femeile Antreprenoare împotriva Traficului de Ființe 2020- HERA INTERNATIONAL Citeşte mai mult...
Publicat: Luni, 15 iunie 2020 de Secţia Economie
ODIMM anunță înscrierea la Programul „START pentru TINERI”. Doritorii sunt invitați să-și aleagă etapa la care vor să se înregistreze Citeşte mai mult...

Rezultate 1 - 10 din 196
» Toate înregistrările
Sus


 

 

-------------------------------------------
ONG-uri Raionale

-------------------------------------------

 

 

 

 

http://calm.md/img/nopicsmall_ro.png

Direcția Raională Învățământ, Tineret și Sport Rîșcani

 

    

https://declaratii.ani.md/searchDeclarations/index

 

                                                              http://actelocale.gov.md/ral/search?apl=19321

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rîșcani în imagini
Lacul de acumulare Costesti-Stinca

© 2016 Consiliul raional Rîșcani, Republica Moldova.
str. Independenţei 38, or. Rîșcani, MD-5600, Republica Moldova
Tel/Fax.: (256) 22058;
Web: www.riscani.md, mail: inforiscanimd@gmail.com

Linia verde anticorupție: (+373)7992411

Total vizitatori: 2015
Vizitatori ieri: 510
Vizitatori azi: 202
Online: 10